Mircea Lucescu pleacă de la Şahtior: Unde va antrena românul din vară
Sursă foto: stiripesurse.ro
Mircea Lucescu va pleca, la vară, de la Şahtior Doneţk, dar are viitorul asigurat. Muharrem Usta, președintele lui Trabzonspor, a anunțat ca sigură venirea lui Mircea Lucescu la echipa turcă. "Mircea Lucescu va semna cu noi", a declarat Usta pentru Fotospor. Sursa citată anunță că Mircea Lucescu va merge la Madrid pentru a se întâlni cu Muharrem Usta peste două săptămâni. Atunci se vor pune la punct ultimele detalii și probabil se vor semna actele, mai anunță Fotospor.
Mircea Lucescu va avea un buget de transferuri 100 de milioane de euro. După doi ani în care va conduce echipa de pe bancă, "Il Luce" va deveni director sportiv, iar în locul său va fi adus Răzvan Lucescu.
Explorează subiectul
Articole Similare
Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă
Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât
Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun
Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB
Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj
Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei
VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale
McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei
Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez
Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4
Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025
Comentează