Mitropolitul Ioan îndeamnă la rugăciune pentru natură: 'Seceta trebuie înțeleasă ca un îndemn la credință și milostivire față de săraci'
Sursă foto: radiotimisoara.ro
„Seceta aceasta trebuie să fie înțeleasă ca un îndemn la mai multă credință, la mai multă rugăciune și la mai multă milostivire față de cei săraci, de cei singuri, de cei neajutorați”, a spus Mitropolitul Ioan într-un mesaj în care îndeamnă la rugăciune pentru „ploi liniștite și aducătoare de roadă peste pământul lovit de secetă”.
„Astfel făcând”, a spus mitropolitul, „noi devenim mâinile iubirii milostive ale lui Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru semenii noștri”, potrivit basilica.ro.
Citește și: VIDEO Raed Arafat, precizări pentru cei care se întorc în România după 15 iunie. Ce măsuri se vor lua
Mesajul a fost adresat în contextul sărbătorii Sfintei Treimi, când se fac rugăciuni „pentru binecuvântarea ogoarelor la începutul semănatului și (…) de binecuvântare a țarinilor și a roadelor pământului”.
În cuvântul său, ierarhul a precizat că grija noastră faţă de natură şi semeni, materializată în rugăciune, reprezintă o dovadă prin care „recunoaștem în mod direct că toate darurile care întrețin viața omului pe pământ sunt de la Dumnezeu”.
Citește și: PSD, anchetat de DNA. Care sunt motivele anchetei de amploare
În mesajul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan recomandă preoților și ieromonahilor eparhiei să oficieze, „potrivit rânduielilor liturgice, în ziua a doua a Rusaliilor, închinată cinstirii Preasfintei și de viață făcătoarei Treimi (…), după Sfânta Liturghie, la troițele ridicate în hotarele satelor sau la capătul holdelor, slujba de sfințire a apei și să binecuvânteze țarinile, viile, grădinile, livezile, rostindu-se rugăciunile speciale din Molitfelnic, pentru ca bunul Dumnezeu să ocrotească toate culturile și roadele de grindină, dăunători, inundații și vijelii”.
Biserica cinsteşte anul acesta pe Preasfânta Treime în data de 8 iunie.
Explorează subiectul
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează