Monica Macovei îl desființează pe ministrul Justiției: 'Propune 3 modificări fatale pentru Justiție și țară. Toader egal Stănoiu'

Autor:  Cristi Șelaru, Redactor

Publicat:  23-08-2017

Actualizat:  23-08-2017

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Fostul ministru al Justiției Monica Macovei lansează un atac dur la adresa lui Tudorel Toader despre care spune că a fost „uns ministru ca să distrugă Justiția” și că propune 3 „modificări fatale pentru Justiție și țară”.

„1. Președintele este exclus din procesul de numire a procurorilor cu funcții de conducere de la DNA, DIICOT și Parchetul General și înlocuit cu CSM, format din 19 membri. Exact ca pe vremea lui Stănoiu.

Toader intră cu bocancii peste angajamentele asumate de România în 2007 ca să ne integrăm în Uniunea Europeană. Cele 3 legi ale Justiției adoptate în 2005 au fost salutate de Comisia Europeană și au avut un rol decisiv în intrarea României în UE. Atunci, de ce le schimbăm? Ca dovadă, Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) cere expres să nu se modifice procedura de numire și revocare a conducerii DNA, DIICOT și PG, care, din 2005, se finalizează prin decizia președintelui și care a funcționat foarte bine. Rațiunea este simplă: un organ colectiv – CSM - nu răspunde pentru nicio decizie luată. În schimb, președintele țării are nume și față și poate fi sancționat de electorat pentru deciziile proaste.

Gabriela Firea anunță o DEMITERE: 'Sunt profund nemulțumită de modul în care se desfășoară activitatea'

2. Inspecția judiciară, care îi cercetează disciplinar pe judecători și procurori, trece la Ministerul Justiției, tot ca pe vremea lui Stănoiu, când inspecția era folosită ca instrument politic, făcut dosare la comandă și pentru șantajarea magistraților. Moartea procurorului Panait nu înseamnă nimic pentru Toader&comp.

3. Crearea unei structuri speciale de parchet care să îi ancheteze pe procurori și judecători, scoțându-i de sub competența DNA. Toader vrea să rupă bucăți din DNA și mă îndoiesc că nu va continua și cu alte departamente din DNA, mutându-le prin alte locuri. DNA a demonstrat de 12 ani că poate combate eficient corupția în rândul magistraților și niciodată nu schimbi ceva care funcționează bine, decât dacă vrei să distrugi ceea ce funcționează.

Mă aștept ca Toader să mai aducă două birouri în cabinetulul lui pentru Stănoiu și Năstase. Sau poate sunt deja.”, precizează Monica Macovei într-un comunicat remis presei.

 

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Politică

test 3 32 aug noaptea

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'

Article Thumbnail
30-08-2025 Politică

VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Ministrul Justiției vorbește despre cheia pentru magistrați incoruptibili: 'Asta e tocmai pentru a-l feri de tot felul de tentaţii'

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google