Munţii Carpaţi, vizibili din centrul Capitalei. Cum explică meteorologii fenomenul - FOTO

Autor:  Alexandra-Maria Cioroianu

Publicat:  01-11-2017

Actualizat:  01-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto:  foto Dan Mihai Balanescu

Munţii Carpaţi se pot vedea, de câteva zile, din Centrul Capitalei, chiar dacă se află la peste 100 de kilometri de Bucureşti, acest fenomen atmosferic foarte rar fiind datorat densităţii aerului şi lipsei norilor, explică meteorolorgii.

Conform meteorologilor, acest fenoment atmosferic apare în sezonul rece, respectiv toamna sau iarna.

„Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru. Este legat de densitatea aerului şi cerul trebuie să fie senin. Cam acestea sunt condiţiile. E o situaţie specială, munţii cumva se reflectă din aerul rece. Când aerul este foarte dens, se poate vedea refracţia”, a declarat, pentru MEDIAFAX, meteorologul Mihai Tinu.

Munţii Carpaţi pot fi observaţi cu uşurinţă de pe clădirile înalte din Bucureşti. Pentru a putea fi observaţi muţii, cerul trebuie să fie senin.

Citeşte şi: Laura Codruţa Kovesi RUPE TĂCEREA. Ce spune şefa DNA despre corupţia din sănătate - VIDEO .

content-image

sursa foto: Dan Mihai Balanescu

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover