NCIS: Hawaii, al treilea spinoff al celebrei francize NCIS, din 5 aprilie la AXN

Autor:  Cătălin Lupășteanu

Publicat:  23-03-2023

Actualizat:  23-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto:  movienews.ro

„NCIS: Hawaii”, cel mai nou serial din celebra franciză „NCIS”, va fi disponibil din 5 aprilie în România pe AXN şi va fi difuzat în fiecare miercuri, câte două episoade, de la ora 21.00, potrivit news.ro.

După misiuni complexe şi aventuri care au ţinut fanii cu sufletul la gură şi i-au purtat prin Washington, Los Angeles şi New Orleans, acţiunea noului serial va duce telespectatorii pe ţărmurile seducătoare şi în peisajele spectaculoase ale insulelor Hawaii, unde o vor cunoaşte pe Jane Tennant, prima femeie în fruntea unei echipe NCIS, care este la conducerea operaţiunilor Pearl Harbor Field Office.

Jane Tennant (Vannesa Lachey), agent special, ocupă un rol similar cu cel al agentului Leroy Gibbs (interpretat de Mark Harmon) în drama originală. Însă, noul lider NCIS are o poveste foarte diferită, Jane fiind o mamă divorţată, care îşi creşte aproape singură cei doi copii adolescenţi - Julie (Mahina Anne Marie Napoleon) şi Alex (Kian Talan). Pe parcursul episoadelor, fanii NCIS vor vedea cum se va confruntă cu presiunile slujbei ei solicitante şi responsabilităţile de mamă.

Atât Jane, cât şi restul membrilor NCIS vor jongla cu datoria faţă de familie şi de ţară, investigând crime cu miză înaltă, care implică personalul militar, securitatea naţională, dar şi misterele insulei.

„NCIS: Hawaii” introduce pe micul ecran un mix eclectic de personaje - localnici care ţin la obiceiuri şi tradiţii şi noi sosiţi pe insulă, care au decis să părăsească tumultul şi gălăgia continentului şi să pornească în căutarea unei vieţi mai liniştite pe malul Pacificului.

Lucy Tara (Yasmine Al-Bustami), o tânără fără multă experienţă dar plină de entuziasm, şi Kai (Alex Tarrant), un localnic fermecător care, după ce şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii de adult într-o fugă continuă, se întoarce în Hawaii ca agent NCIS, sunt cei pe care Jane se poate baza oricând. Kai ştie cum să se integreze printre localnici şi să obţină informaţii preţioase de la aceştia. Jesse (Noah Mills), fost detectiv de omucideri într-o metropolă, care alege să înceapă o nouă viaţă în Hawaii, şi Kate Whistler ( Tori Anderson), un agent al Agenţiei de Informaţii a Apărării care vrea să fie promovată şi, prin urmare, are puţină răbdare cu unele dintre tacticile folosite de agenţii NCIS, întregesc cea mai nouă echipă NCIS.

Serialul a fost creat de Christopher Silber, Jan Nash şi Matt Bosack, care au fost şi producători executivi alături de Larry Teng, care a regizat mai multe episoade.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Cultură si Media

dadsadsa

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 2 31 aug la 21.19

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO Celebrul chef britanic Gordon Ramsay a fost operat de urgență. Era suspect de cancer de piele

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

După 140 de ani, Ștefan cel Mare primește o nouă 'față': Emblematicul monument din Iași intră în restaurare

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Lady Gaga revine pe scena MTV Video Music Awards

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Diana Lupescu, la Gala Tânărului Actor HOP: Au venit copiii cu prospeţime, cu interes, poţi să-i pui în orice personaj

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

WhatsApp se pregătește să schimbe radical funcțiile aplicației: Ce vor putea face utilizatorii

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Tzancă Uraganu șochează din nou: 'O palmă, două, nu știu… un picior mai dai la o femeie, să o stăpânești'

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Sfântul Alexandru: Tradiții și obiceiuri asociate cu aceeastă zi - Lucruri mai puțin știute din tradiția românească

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Rihanna celebrează două decenii de carieră muzicală: '20 de ani de mulțumiri'

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Noul film cu Julia Roberts generează dezbateri despre mișcarea feministă la Festivalul de la Veneția

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google