Nepalul lovit de alunecări de teren - Aproape zece morți până în prezent
Sursă foto: AFP
Nouă persoane au murit şi cel puţin 29 sunt date dispărute după o serie de alunecări de teren produse joi seară în Nepal, au declarat responsabili locali, potrivit DPA, potrivit Agerpres.
Janardan Gautam, purtătorul de cuvânt al Autorităţii naţionale pentru gestionarea riscului de dezastre (NDRRMA), a declarat că şapte dintre persoanele decedate făceau parte din două familii din districtele Kaski şi Lamjung situate în provincia Gandaki.
"Bilanţul ar putea creşte, deoarece operaţiunile de salvare sunt în curs de desfăşurare în unele zone", a precizat Gautam pentru DPA vineri, adăugând că alte circa 12 persoane au fost salvate şi transportate la spital.
Citește și: OMS, noi recomandări cu privire la COVID-19. Ce trebuie să facem pentru a ne feri de acest coronavirus
Potrivit Agenţiei naţionale de presă din Nepal, cel puţin 29 de persoane au fost date dispărute după ce alunecările de teren au măturat peste o duzină de case în Myagdi, un alt district din provincia Gandaki.
NDRRMA a îndemnat populaţia să rămână vigilentă în contextul în care ploile abundente continuă să facă ravagii în toată ţara.
Joi dimineaţa, alte două persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor survenite într-o zonă din centrul ţării, în apropierea graniţei cu China, în timp ce alte 16 sunt în continuare date dispărute.
Dezastre naturale provocate de muson sunt frecvente în Nepal, o ţară muntoasă, străbătută de numeroase râuri.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează