Netanyahu a pregătit un plan secret, discutat la cel mai înalt nivel: Israelul va anexa Fâșia Gaza pe bucăți

Autor:  Lucian Negrea, Reporter

Publicat:  30-07-2025

Actualizat:  30-07-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  JNS.org

Dacă Hamas nu va accepta un armistițiu, Israelul va începe să anexeze părți din Gaza, potrivit unor publicații israeliene. Planul lui Netanyahu vine în contextul în care Franța și alte puteri europene se grăbesc să recunoască oficial existența statului Palestina.

Potrivit cotidianului "Maariv", guvernul lui Netanyahu intenționează să ofere grupării Hamas o ultimă șansă de a ajunge la un armistițiu. Dacă nu se ajunge la un acord însă, planul pe care prim-ministrul israelian l-ar fi prezentat în timpul unei întâlniri cu un grup select de miniștri este deja pregătit: s-a decis înființarea unei entități speciale pentru a administra zonele anexate. Potrivit "Haaretz", planul este menit să-l mulțumească pe ministrul de finanțe Bezalel Smotrich și să-l convingă să nu-și retragă partidul religios de extrema dreaptă din guvern.

Între timp, potrivit unor surse medicale din Fâșia Gaza, 34 de palestinieni au fost uciși de atacurile israeliene, marți dimineață. Aproape 60.000 de persoane au murit de la începutul operațiunii israeliene în Gaza. Luni, Statele Unite au atacat Conferința ONU pentru Palestina, numind-o o "găselniță publicitară" care consolidează Hamas.

Condiții grele pentru Hamas

Hamas trebuie "să depună armele", "să elibereze ostaticii" și să renunțe la controlul asupra Gazei, a declarat premierul palestinian Mohammad Mustafa în cadrul unui discurs la conferința ONU privind soluția cu două state, informează "Times of Israel".

"Toate țările au responsabilitatea de a acționa acum pentru a pune capăt războiului împotriva poporului nostru din Gaza și din întreaga Palestină, pentru a asigura eliberarea ostaticilor și a prizonierilor și pentru a garanta retragerea forțelor de ocupație israeliene", a spus premierul palestinian. Mustafa a adăugat că Autoritatea Palestiniană este pregătită să se coordoneze cu o forță arabă pentru a ajuta la stabilizarea Gazei după război.

Ministerul Sănătății din Gaza, controlat de Hamas, afirmă că, de la începutul războiului cu Israelul, pe 7 octombrie 2023, 59.921 de palestinieni au fost uciși și 145.233 răniți în Fâșie. Cifrele, potrivit unui comunicat publicat pe Telegram, sunt actualizate la ziua de luni, 28 iulie.

Comisia Europeană propune suspendarea parțială a accesului Israelului la programul european de finanțare pentru cercetare Horizon. Această suspendare, explică Executivul UE, este o consecință a revizuirii articolului 2 din Acordul de asociere UE-Israel. "Respectarea obligațiilor" prevăzute la articolul 2 "este o parte esențială a cooperării UE-Israel în temeiul acordului, inclusiv pentru cooperarea științifică bilaterală".

Sursa: Reppublica.it, în traducerea Rador Radio România

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google