Noi detalii în cazul crimei din Otopeni: bărbatul care a ucis copilul concubinei sale a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Autor:  Meilă Emilia-Alexandra

Publicat:  30-08-2025

Actualizat:  30-08-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  freepik.com

Bărbatul din Otopeni care și-a ucis un copil a fost reținut pentru 24 de ore pentru omor calificat. Cercetările continuă în competența exclusivă a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, informează Mediafax.

UPDATE: Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile

”În cursul zilei de astăzi, 30 august a.c., bărbatul de 28 de ani bănuit de săvârşirea infracţiunii de omor calificat a fost prezentat în faţa unui judecător de drepturi şi libertăţi, fiind emis un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile”, a anunţat, sâmbătă după-amiază, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov.

Sâmbătă, bărbatul de 28 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat.

Tot sâmbătă, bărbatul va fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, cu propuneri de luare a unei alte măsuri preventive.

Acesta a ajuns, vineri seara, în custodia polițiștilor.

Comisarul șef Remus Florea, adjunctul șefului IPJ Ilfov, a declarat, în privința stării copilului salvat, că „acesta a fost și controlat de către o echipă medicală și în acest moment nu sunt probleme, copilul este în siguranță împreună cu mama”.

Bărbatul din Otopeni și-a ucis un copil și a amenințat că se aruncă cu al doilea copil de la balcon

content-image

Anchetatorii au descoperit că un băiat a murit pe 23 august, după ce inițial tatăl vitreg susținea că ar fi avut vărsături. Necropsia a arătat însă că decesul a fost cauzat de lovituri puternice la abdomen. Mama copilului a mărturisit ulterior că micuțul a fost ucis în bătaie, ascunzând adevărul de frică față de partener.

Bărbatul și concubina locuiau într-un apartament din Otopeni împreună cu mai multe rude.

Polițiștii și o echipă de negociatori au intervenit pentru a-l convinge pe bărbat care s-ar fi baricadat în locuință, să se predea.

În cursul serii de 28 august, bărbatul a rămas în apartament împreună cu celălalt fiu al său, în vârstă de un an, amenințând că se va arunca împreună cu el de la etaj. Minorul a fost salvat de fratele bărbatului și preluat de polițiști.

Detalii AICI

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
10 feb Știrile Zilei

Cele amai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test te121

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Arrt despre ...

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test nou 1900

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

SZ article 1.1

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test articleee

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

New article

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google