Norvegia estimează că mutația Omicron va fi dominantă până la sfârşitul lunii ianuarie
Sursă foto: Agerpres - Reuters
Autorităţile sanitare norvegiene au calificat marţi drept ''gravă'' situaţia creată de răspândirea variantei Omicron a coronavirusului şi estimează că aceasta ar putea deveni dominantă în Norvegia până la sfârşitul lunii ianuarie, deşi cred pe de altă parte că ea ar putea să nu fie mai periculoasă pentru cei vaccinaţi anti-COVID-19 în comparaţie cu variantele anterioare, relatează agenţia EFE.
''Ne aşteptăm ca numărul celor infectaţi cu această variantă să crească rapid în săptămânile următoare. Aceasta, împreună cu presiunea care deja există asupra sectorului sanitar, ne face să calificăm situaţia ca fiind gravă'', a semnalat Line Vold, o responsabilă a Institutului de Sănătate norvegian (FHI).
Acest institut mai estimează că ''probabil'' Omicron este mai contagioasă decât Delta şi noua variantă ar putea deveni dominantă până la sfârşitul lunii ianuarie, dar pe de altă parte este ''puţin probabil'' să fie mai periculoasă pentru cei vaccinaţi, ceea ce ar implica mai puţine forme severe de boală, dar chiar şi aşa sistemul ar fi sub o mare presiune.
Acelaşi institut atrage atenţia că în Norvegia deja există transmitere comunitară cu varianta Omicron, existând 29 de cazuri confirmate după ce o petrecere de Crăciun a unei companii a declanşat săptămâna trecută un focar.
''De aceea sunt necesare măsuri mai dure pentru a menţine controlul şi a avea o viziune mai clară (asupra variantei Omicron), în timp ce obţinem mai multe informaţii şi vaccinăm mai mulţi oameni'', a concluzionat Line Vold, subliniind că persoanele vaccinate anti-COVID-19 continuă să fie protejate în mare măsură de formele severe de boală, indiferent de varianta coronavirusului SARS-CoV-2 cu care se infectează.
Norvegia, una dintre ţările cel mai puţin afectate de pandemie, a înregistrat în ultimele săptămâni cifre record ale infectărilor, iar după detectarea unui focar de infectare cu varianta Omicron după o petrecere de Crăciun a instituit noi restricţii sanitare la Oslo şi în regiunea capitalei, alte restricţii urmând să fie anunţate marţi.
Toţi cei 120 de participanţi la acea petrecere desfăşurată într-un restaurant din Oslo erau vaccinaţi anti-COVID-19 şi în plus au efectuat un test rapid înainte.
În urma petrecerii, 64 dintre cei 120 de participanţi au fost testaţi pozitiv la COVID-19, îndreptăţind astfel temerile asupra transmisibilităţii ridicate a acestei variante şi a rezistenţei sale la vaccin. Cel puţin 13 persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu varianta Omicron a coronavirusului, alte cazuri fiind aşteptate să se confirme pe măsura realizării secvenţierii celor 64 de teste pozitive la COVID-19.
Primul participant la petrecerea organizată de compania Scatec (din sectorul energiilor regenerabile) în cazul căruia a fost confirmată infectarea cu varianta Omicron efectuase o călătorie profesională în Africa de Sud, prima ţară care a semnalat această variantă pe 24 noiembrie, detectată între timp în toate părţile lumii.
Şi în Danemarca 64 de elevi dintr-un grup de 150 care au participat de asemenea la o petrecere de Crăciun s-au infectat cu varianta Omicron.
Danemarca se numără printre ţările europene care îşi testează cel mai mult populaţia - atât prin teste PCR cât şi teste antigen - şi care de asemenea efectuează numeroase secvenţieri. Ea a confirmat până luni 261 de cazuri de COVID-19 cu varianta Omicron, dintre care 73 au fost detectate prin secvenţierea genomului, iar celelalte printr-un tip de test PCR care este suficient de sigur încât să poată fi considerat la fel de eficient ca secvenţierea.
Varianta Omicron provoacă îngrijorare întrucât prezintă mutaţii multiple, în special în proteina Spike prin care virusul pătrunde în celulele umane. Datele preliminare, care mai trebuie confirmate de cercetători, sugerează că noua variantă are o rezistenţă sporită la vaccinurile anti-COVID-19 existente, creşte riscul de reinfectare la persoanele trecute prin boală după infectarea cu alte variante şi se transmite mai uşor decât Delta, variantă dominantă în prezent şi cunoscută deja ca fiind foarte contagioasă.
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează