Numărul zborurilor se apropie de nivelul anterior pandemiei, după eliminarea restricţiilor pentru cei vaccinaţi
Sursă foto: capital.ro
Eliminarea restricţiilor pentru cei vaccinaţi şi condiţiile mult mai lejere pentru călătorii în multe dintre destinaţiile cheie de vacanţă ale lumii, au dus la o creştere a numărului de rezervări şi, implicit, de zboruri similară celei din 2019, informează grupul Air France-KLM într-un comunicat de presă.
De asemenea, pandemia a lărgit orizonturile turiştilor cu privire la potenţialele destinaţii în care îşi pot petrece vacanţele, astfel că, în ultima perioadă, tot mai multe persoane îşi îndreaptă atenţia spre locaţii exotice. În consecinţă, pentru sezonul de iarnă 2021, grupul Air France-KLM anunţă introducerea a 9 destinaţii noi, preponderent spre destinaţii de plajă din întreaga lume, cu plecare din Paris - Charles de Gaulle şi respectiv Amsterdam - Schiphol.
Air France - KLM precizează că pasagerii săi îşi pot schimba gratuit datele de călătorie pentru zborurile ce urmează a fi efectuate până la 31 decembrie 2021. Reprezentanţii grupului au ţinut să puncteze că oricare dintre aceste curse poate fi modificată şi rămâne supusă restricţiilor în vigoare în fiecare ţară şi regiune deservită. Astfel, înainte de a efectua o călătorie, se recomandă pasagerilor să verifice cerinţele de intrare şi de călătorie pentru ţările de destinaţie şi de tranzit, ce fac adesea subiectul unor schimbări bruşte pe fondul epidemiei de COVID-19 încă destul de persistentă, scrie Agerpres.ro.
Pentru a îşi proteja pasagerii de eventualele neplăceri cauzate de schimbările aduse de COVID, politicile comerciale ale Air France şi KLM sunt mult mai flexibile şi presupun schimbarea gratuită a datelor de călătorie până finalul anului în curs, precum şi rambursarea integrală a banilor în cazul anulării ori oferirea unui voucher bonus în baza căruia pot fi achiziţionate bilete şi servicii pe alte destinaţii. Chiar şi acest voucher poate fi ulterior transformat în bani în cazul în care nu va fi folosit de către pasageri, ori dacă valoarea noilor bilete este mai mică decât cea achitată iniţial.
Air France-KLM este grupul lider de piaţă pe zborurile lung-curier cu plecare din Europa. Oferă clienţilor săi acces la o reţea care acoperă 314 destinaţii în 116 ţări datorită companiilor Air France, KLM Royal Dutch Airlines şi Transavia. Cu o flotă de 548 de aeronave şi 101,4 milioane de pasageri transportaţi în 2018, Air France-KLM operează până la 2.300 de zboruri zilnice, în principal prin hub-urile din Paris-Charles de Gaulle şi Amsterdam-Schiphol.
Air France şi KLM sunt companii membre ale alianţei globale SkyTeam, care numără 19 companii aeriene şi oferă pasagerilor din întreaga lume acces la o reţea globală de peste 14.500 de zboruri către mai mult de 1.150 de destinaţii din 175 de ţări.
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează