O cunoscută judecătoare face praf apelul celor 12 ambasade

Autor:  Roxana Ghiorghian

Publicat:  29-06-2018

Actualizat:  30-06-2018

Article thumbnail

Sursă foto:  m.luju.ro

Mădălina Elena Dârdeci, judecătoare la Tribunalul Bucureşti, susţine că nu are nevoie de apelurile ambasadelor în sensul respectării statului de drept și că își dorește să vadă asemenea reacții și în cazul modificărilor peste noapte a codurilor, făcute prin OUG.

"Ca judecător, independent și inamovibil, nu am nevoie ”de apelurile” ambasadelor în sensul respectării statului de drept.

Ca cetățean, al unui stat membru UE, nu simt nevoia ca ambasadele să mă bată pe umăr și să îmi spună cum trebuie să se legifereze în țara mea.

Ca judecător, independent și inamovibil, mi-aș fi dorit să văd o asemenea reacție și când a fost vorba despre arhiva SIPA, modificări peste noapte ale codurilor, făcute prin OUG uri, și despre Protocoale sau/și supralegiferare prin hotărâri CSAT!

Ca cetățean, al unui stat membru UE, nu simt nevoia să văd că, anumite ambasade, fac parte din categoria celor care se pricep la toate!

Dacă legile încalcă Constituția, asta doar CCR va stabili și nu altcineva!", susține Mădălina Elena Dârdeci.

Citește și: Prețul petrolului, creștere GALOPANTĂ: întreaga lume așteaptă decizia SUA

Ambasadele a douăsprezece state - Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Suedia şi Statele Unite ale Americii - au transmis joi o declaraţie comună în care fac apel la toate părţile implicate în modificarea Codului Penal şi a Codului de procedură penală să evite schimbările care ar slăbi statul de drept sau capacitatea României de a lupta împotriva infracţionalităţii şi corupţiei. Acestea îşi exprimă îngrijorarea că mai multe modificări propuse Codurilor penale pot împiedica cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii şi pot afecta negativ lupta împotriva infracţiunilor violente, a infracţionalităţii organizate transfrontaliere, a infracţiunilor financiare şi a traficului de droguri şi de fiinţe umane.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
09 iun Știrile Zilei

Test 2026-06-09

Article Thumbnail
10 feb Știrile Zilei

Cele fmai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test te121

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Arrt despre ...

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test nou 1900

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

SZ article 1.1

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test articleee

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

New article

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover