O echipă de experţi ai INSEMEX Petroşani va cercete cauzele exploziei de la Petromidia
Sursă foto: Inquam Photos / George Calin
O echipă a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitatea Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) Petroşani s-a deplasat pe platforma Petromidia pentru a face o cercetare la faţa locului în urma exploziei care a avut loc în rafinăria de la Năvodari.
Cei cinci specialişti de la INSEMEX Petroşani se vor întâlni, marţi, cu procurorii care efectuează ancheta în acest caz şi cu reprezentanţii ITM, urmând să preleveze probe, să facă fotografii şi observaţii directe în rafinărie în vederea întocmirii unei lucrări de expertiză tehnică ce va fi predată Parchetului, conform agerpres.
"Se va face o cercetare la faţa locului a urmărilor evenimentului. Probele prelevate vor fi aduse la INSEMEX Petroşani, unde vor fi expertizate. Vom face lucrarea de expertiză tehnică pe care o vom preda apoi Parchetului", a declarat, directorul general al INSEMEX Petroşani, Artur George Găman.
El a explicat că specialiştii instituţiei ar putea rămâne la Petromidia mai multe zile, în funcţie de situaţia de la faţa locului.
O explozie urmată de un incendiu s-a produs pe 2 iulie la Rafinăria Petromidia. În urma evenimentului, soldat cu moartea unei persoane şi rănirea altor cinci, procurorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi distrugere din culpă.
Explorează subiectul
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează