Oamenii de ştiinţă au numit o nouă specie de copac tropical după celebrul actor Leonardo DiCaprio
Sursă foto: culturacolectiva.com
Leonardo DiCaprio are în palmares un Oscar, un BAFTA și trei Globuri de Aur, dar cea mai recentă distincție a sa vine de la oamenii de știință de la Royal Botanic Kew Gardens din Londra și de la National Herbarium din Camerun, care au numit o nouă specie de arbori tropicali după el, scrie CNN.
Uvariopsis dicaprio provine din pădurea Ebo, Camerun, potrivit unui comunicat de presă care anunță arborele tropical,prima adăugire la lista de specii noi din 2022 de la RBG Kew.
Pădurile Ebo cuprind jumătate din zona-cheie de biodiversitate Yabassi, care este gazda a peste 40 de comunități locale și casa gorilelor, a elefanților de pădure și a cimpanzeilor, potrivit Key Biodiversity Areas.
În botanică, plantele sunt frecvent denumite după oamenii de știință care au dat dovadă de devotament față de un domeniu de cercetare.
DiCaprio a atras atenția asupra Zonei cheie de biodiversitate Yabassi atunci când a fost amenințată de o concesiune de exploatare forestieră, anul trecut, informează Mediafax.ro.
"Pădurea Ebo din Camerun, și toate animalele incredibile care trăiesc acolo, sunt în pericol. Printre acestea se numără elefanții de pădure, gorilele, cimpanzeii și multe altele. Haideți să ajutăm #SaveEboForest", a spus actorul într-o postare publicată pe contul său verificat de Twitter în august 2020.
O lună mai târziu, guvernul camerunez a revocat concesiunea de exploatare forestieră.
"Am apreciat foarte mult sprijinul pe care Leo ni l-a oferit în campania de protejare a Ebo anul trecut, așa că ni s-a părut potrivit să îl onorăm în acest fel, numind o specie unică după el", a declarat Martin Cheek, un om de știință de la RBG Kew care a fost implicat în cercetare.
"Dacă concesiunea de exploatare forestieră ar fi mers mai departe, am fi pierdut probabil această specie din cauza exploatării prin tăieri și arderi, care urmează de obicei concesiunilor de exploatare forestieră".
Uvariopsis dicaprio este o specie pe cale de dispariție, pentru că se află într-un habitat forestier neprotejat, expus la pericole, inclusiv la exploatare forestieră și minerit.
Explorează subiectul
Articole Similare
dadsadsa
test 2 31 aug la 21.19
FOTO Celebrul chef britanic Gordon Ramsay a fost operat de urgență. Era suspect de cancer de piele
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
După 140 de ani, Ștefan cel Mare primește o nouă 'față': Emblematicul monument din Iași intră în restaurare
Lady Gaga revine pe scena MTV Video Music Awards
Diana Lupescu, la Gala Tânărului Actor HOP: Au venit copiii cu prospeţime, cu interes, poţi să-i pui în orice personaj
WhatsApp se pregătește să schimbe radical funcțiile aplicației: Ce vor putea face utilizatorii
VIDEO Tzancă Uraganu șochează din nou: 'O palmă, două, nu știu… un picior mai dai la o femeie, să o stăpânești'
Sfântul Alexandru: Tradiții și obiceiuri asociate cu aceeastă zi - Lucruri mai puțin știute din tradiția românească
Rihanna celebrează două decenii de carieră muzicală: '20 de ani de mulțumiri'
Comentează