Șoc în cancelarie: Profesor de matematică, arestat pentru agresiuni sexuale asupra a două eleve

Autor:  Liana Ganea

Publicat:  04-07-2025

Actualizat:  04-07-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  freepik.com

Un profesor de matematică a fost arestat preventiv după ce ar fi agresat sexual două eleve în timpul meditațiilor, a anunțat vineri Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Judecătorul de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca a admis vineri propunerea procurorilor de luare a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile față de o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii a două infracţiuni de agresiune sexuală și agresiune sexuală asupra unui minor, ce ar fi fost săvârșite asupra a doi minori, în vârstă de 14, respectiv 15 ani, transmite Mediafax.

Inculpatul, în calitate de profesor meditator la matematică, profitând de cunoştinţele sale în domeniul pedagogic, „în realizarea unor rezoluţii infracţionale distincte, dar conform unui tipar infracţional constant, le-a supus pe victimele minore, în
vârstă de 14 respectiv 15 ani la acea dată, elevele sale, unui proces sistematic de manipulare psihologică de tip grooming, sens în care, prin constrângere şi punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, a săvârşit asupra acestora multiple acte de natură sexuală”.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, acesta le-ar fi atins pe fete în mai multe zone și le-ar fi sărutat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google