Șoc în lumea tenisului: Numărul 1 mondial a fost suspendat pentru dopaj

Autor:  Diana Pană

Publicat:  15-02-2025

Actualizat:  15-02-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  Guliver/GettyImages

Italianul Jannik Sinner, numărul 1 mondial, va fi suspendat timp de trei luni, până la 4 mai 2025, în temeiul unui „acord de soluţionare” încheiat cu Agenţia Mondială Antidoping (WADA), care prevedea iniţial o suspendare de unul până la doi ani după depistarea pozitivă a unei substanţe interzise în martie 2024, conform news.ro.

„În conformitate cu termenii acordului, domnul Sinner îşi va ispăşi perioada de ineligibilitate de la ora 23.59 din 9 februarie 2025 până la 4 mai 2025 (care include un credit de patru zile ispăşite anterior de sportiv în timpul suspendării provizorii)”, a detaliat sâmbătă WADA într-un comunicat, renunţând la procedura de apel lansată în 2024 la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

Jucătorul va rata astfel turneele Masters 1000 de la Indian Wells şi Miami, în martie, şi Monte Carlo şi Madrid, în aprilie, dar niciun turneu de Grand Slam.

Italianul a fost depistat pozitiv de două ori la clostebol, un steroid anabolic, în martie 2024, dar a fost exonerat cinci luni mai târziu, după ce o instanţă independentă (ITIA) a decis că dopajul nu a fost intenţionat.

Potrivit recentului câştigător al Australian Open şi triplu campion de Grand Slam, un membru al anturajului său şi-a aplicat pe mână un produs fără prescripţie medicală care conţinea această substanţă interzisă, iar apoi l-a masat pe sportiv.

„Cu toate acestea, în conformitate cu Codul (Mondial Anti-Doping) şi în virtutea jurisprudenţei CAS, un sportiv este responsabil pentru neglijenţa celor din jurul său. Pe baza faptelor unice din acest caz, o suspendare de trei luni este considerată un rezultat adecvat”, a declarat WADA, care a făcut apel la decizia ITIA la TAS în septembrie.

Jucătorul urma să fie audiat la jumătatea lunii aprilie de Tribunalul de Arbitraj Sportiv, la care WADA solicitase o suspendare între unu şi doi ani.

Acordul încheiat cu Sinner vine la mai puţin de o lună după ce WADA a decis să nu facă apel la suspendarea de o lună impusă de ITA numărului 2 mondial Iga Swiatek, după ce aceasta a fost depistată pozitiv cu trimetazidină, o altă substanţă interzisă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Victorie pentru AC Milan în etapa a 2-a din Serie A

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover