OFICIAL Kelemen Hunor A DEZVĂLUIT ce au discutat liderii coaliţiei de guvernare cu Klaus Iohannis

Autor:  Cristi Șelaru, Redactor

Publicat:  26-01-2021

Actualizat:  26-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto:  Inquam Photos / George Calin

Bugetul de stat pe acest an, priorităţile noii sesiuni parlamentare, desfiinţarea Secţiei speciale şi legile Justiţiei, precum şi aplicarea reformelor s-au aflat pe agenda discuţiilor care au avut loc marţi între preşedintele Klaus Iohannis şi liderii coaliţiei de guvernare, a declarat, pentru AGERPRES, viceprim-ministrul Kelemen Hunor, lider al UDMR, anunță AGERPRES.

Deficitul bugetar nu poate depăşi 7,1%, a precizat liderul UDMR.

"Am discutat despre buget, am discutat despre agenda parlamentară. Săptămâna viitoare se reuneşte Parlamentul şi era firesc să avem o discuţie legată de agenda primei sesiuni, mai ales că există câteva urgenţe. Prima urgenţă este bugetul şi am discutat despre posiblitatea de a ne încadra într-un deficit de 7% sau 7% şi un pic, nu se poate depăşi 7,1%, asta este clar, fiindcă în acest moment noi de la 10% trebuie să coboram cu deficitul la 7% în 2021", a precizat vicepremierul.

Potrivit acestuia, discuţiile au vizat şi priorităţile legislative legate de legile Justiţiei. "Noi, săptămâna trecută, în Guvern am aprobat un memorandum în care am spus că, până la sfârşitul lunii februarie, va veni Ministerul Justiţiei cu un proiect de lege (...) care are ca scop desfiinţarea Secţiei speciale şi, până în aprilie, va veni cu celelalte proiecte pe legile Justiţiei. Am spus că în acest an trebuie să facem tot efortul să scăpăm de MCV, fiindcă intră în funcţiune un alt mecanism de verificare a statului de drept şi România nu trebuie să rămână cu cele două mecanisme de verificare", a explicat Kelemen Hunor.

Citește și: Doina Pană, după ce expertiza a confirmat că a fost otrăvită: ‘Nu e o singură persoană. Din analize a reieșit că a fost ceva programat, nu o singură doză’

Un alt subiect abordat a fost legat de corelarea reformelor cu Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

"Deci, din acest punct de vedere, au fost discuţiile cu coaliţia şi cu preşedinţii celor două Camere, cu premierul şi cu preşedintele Iohannis. Aici sunt câteva domenii unde în acest an trebuie să încercăm să facem reformele în aşa fel încât efectele să fie produse începând de anul viitor. E vorba de salarizarea în sectorul bugetar, sistemul de pensii, bineînţeles în Educaţie, fiindcă acest proiect "România educată" a fost asumat întotdeauna de guvernare şi acolo trebuie să vedem până la sfârşitul anului care vor fi acele măsuri legislative care pot fi adoptate. Deci, lucruri simple, de coaliţie, de politică, de coordonare, fiindcă începe sesiunea parlamentară şi e o mare provocare să avem până la sfârşitul lunii, dacă se poate, undeva până în 20 februarie, legea bugetului", a precizat liderul UDMR.

El a calificat discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis drept "constructivă".

"Toată lumea este de acord că trebuie să regăsim un echilibru bugetar, să avem investiţii, să avem dezvoltare economică, dar nu putem depăşi 7,1% şi trebuie să reaşezăm în interiorul bugetului cifrele, nu prin depăşirea deficitului", a menţionat Kelemen Hunor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Politică

test 3 32 aug noaptea

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'

Article Thumbnail
30-08-2025 Politică

VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Ministrul Justiției vorbește despre cheia pentru magistrați incoruptibili: 'Asta e tocmai pentru a-l feri de tot felul de tentaţii'

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google