OFICIAL Temutele trupe Spetsnaz acționează la sol în Siria/ VIDEO-FOTO

Autor:  Denisa Miron, Colaborator

Publicat:  24-03-2016

Actualizat:  24-03-2016

Article thumbnail

Sursă foto:  http://rudaw.net/

O unitate a forţelor speciale ruse se află în Siria unde efectuează în special misiuni de recunoaştere, a admis miercuri comandantul contingentului, scrie Reuters, citând agenţia Interfax. 

"Nu voi ascunde faptul că există o unitate a forţelor noastre speciale pe teritoriul sirian", a declarat generalul Aleksandr Dvornikov. Membrii acesteia acţionează în "misiuni de recunoaştere a obiectivelor raidurilor aeriene ruse. Ei sunt implicaţi în orientarea avioanelor spre ţintele lor din zone izolate, dar au şi alte misiuni speciale", a adăugat el. 

Pe de altă parte, surse militare au informat miercuri că un membru al forţelor de elită ale Ministerului rus de Interne, comandantul Serghei Ciupov (51 de ani), a fost ucis în luptele care au avut loc luna trecută în Siria. Este al şaselea militar rus care şi-a pierdut viaţa în această ţară de la intervenţia decisă de preşedintele Vladimir Putin în septembrie. El a fost înmormântat în cimitirul Balaşika, din apropiere de Moscova. Data decesului, inscripţionată pe mormânt, este 8 februarie. "A fost ucis de un obuz de mortier", a declarat pentru Reuters unul dintre foştii subordonaţi ai acestuia.AGERPRES

sursa foto: twitter.com

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
09 iun Știrile Zilei

Test 2026-06-09

Article Thumbnail
10 feb Știrile Zilei

Cele fmai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test te121

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Arrt despre ...

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test nou 1900

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

SZ article 1.1

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test articleee

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

New article

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover