OMV Petrom a obținut în primul semestru al anului un profit net 867 milioane de lei, în scădere cu 56% față de 2019

Autor:  Andreea Năstase

Publicat:  29-07-2020

Actualizat:  29-07-2020

Article thumbnail

Sursă foto:  business-review.eu

OMV Petrom, principala companie petrolieră românească, a obţinut în prima jumătate a acestui an un profit net de 867 milioane de lei, în scădere cu 56% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit raportului semestrial remis, miercuri, AGERPRES.

Veniturile din vânzări au fost de 10,069 miliarde de lei, în scădere cu 11%, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Mircea Lucescu împlinește 75 de ani! Cel mai titrat tehnician român din toate timpurile se pregătește pentru o nouă aventură

Declinul vânzărilor vine ca urmare a evoluţiei negative a preţurilor din piaţă şi a volumelor mai mici de vânzări de produse petroliere, explică reprezentanţii companiei.

Rezultatul din exploatare a scăzut la 972 milioane de lei, cu 57% mai mic comparativ cu intervalul similar al anului trecut, în principal din cauza mediului de piaţă nefavorabil, a preţurilor mai mici şi a crizei generate de COVID-19, având un impact negativ asupra performanţei grupului.

"Izbucnirea globală a pandemiei COVID - 19 continuă să aibă un impact major asupra evoluţiei economiei globale. În timp ce preţurile la ţiţei au crescut uşor în timpul celui de-al doilea trimestru că urmare a reducerii ofertei, ele rămân în continuare semnificativ volatile. Creşterile recente ale cazurilor COVID - 19 din întreaga lume ar putea duce la întârzierea redresării aşteptate a cererii, ca urmare a reacţiei guvernelor şi cetăţenilor. Astfel, consecinţele pandemiei COVID - 19, amploarea şi durata efectelor asupra economiei nu pot fi estimate într-un mod credibil la acest moment. Totuşi, OMV Petrom monitorizează îndeaproape evoluţiile şi evaluează în mod regulat impactul asupra fluxului de trezorerie şi a lichidităţii Grupului. OMV Petrom răspunde situaţiei cu măsuri specifice in vederea menţinerii stabilităţii economice a Grupului şi asigurării furnizării de energie. Sănătatea şi bunăstarea fiecărui angajat este prioritatea numărul unu. În acelaşi timp, OMV Petrom implementează măsuri specifice de protejare a sănătăţii financiare a Grupului, respectiv reducerea investiţiilor şi tăierea costuri lor", se mai arată în raport.

Citește și: E lege! Administrațiile locale pot monta echipamentele de supraveghere video fără costuri suplimentare pentru deținătorii stâlpilor

Investiţiile au însumat 1,569 miliarde de lei primele şase luni ale anului, cu 8% mai mici faţă de perioada similară a anului trecut, în principal direcţionate către sectorul Upstream (explorare şi producţie), în valoare de 1,142 miliarde de lei.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,011% din acţiunile OMV Petrom, statul român - prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri - deţine 20,639%, Fondul Proprietatea 9,998%, iar 18,352% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi pe Bursa de Valori Londra.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Danemarca îşi reduce prognoza de creştere economică pentru 2025, pe fondul încetinirii afacerilor gigantului farmaceutic Novo Nordisk

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google