ONU face apel la Israel şi la Hamas `să se îndepărteze de marginea prăpastiei`

Autor:  Denisa Miron, Colaborator

Publicat:  20-07-2018

Actualizat:  21-07-2018

Article thumbnail

Sursă foto:  captura YouTube

Trimisul special al ONU pentru Orientul Mijlociu, Nickolay Mladenov, a făcut apel vineri la Israel şi la Hamas "să se îndepărteze de marginea prăpastiei" în urma unei escaladări a violenţelor în Fâşia Gaza care s-a soldat cu moartea a patru palestinieni, relatează AFP.

"Fiecare în Fâşia Gaza trebuie să se îndepărteze de marginea prăpastiei. Nu săptămâna viitoare. Nu mâine. Imediat!", a scris Mladenov pe contul său de Twitter.

"Cei care vor să provoace un război între palestinieni şi israelieni nu trebuie să reuşească", a adăugat el.

În cursul serii, trei rachete au fost lansate din Fâşia Gaza spre Israel, potrivit armatei israeliene. "Dacă Hamas continuă tirurile sale de rachete, Israelul va reacţiona mult mai dur decât cred (liderii Hamas)", a avertizat ministrul apărării, Avigdor Lieberman.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a avut consultări vineri seară cu şeful statului major general, generalul Gadi Eisenkot, şi Avigdor Lieberman, la Ministerul Apărării.

Doi palestinieni au fost ucişi în apropiere de Khan Younes, în sudul Fâşiei Gaza, în lovituri aeriene israeliene care au vizat un post de observaţie al Hamas, potrivit unor surse de securitate şi Ministerului Sănătăţii din Gaza. Un al treilea palestinian a fost ucis într-un bombardament la Rafah, tot în sudul Fâşiei Gaza, a adăugat ministerul.

Ramura militară a Hamas a anunţat într-un comunicat că cei trei palestinieni erau "combatanţi" membri ai acestei organizaţii.

Un al patrulea palestinian a fost ucis de tiruri ale soldaţilor israelieni în apropierea zonei de frontieră de la est de oraşul Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover