Opoziție puternică la planul lui Donald Trump de a cumpăra Fâșia Gaza: Emmanuel Macron pune piciorul în prag
Sursă foto: ABACAPRESS
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi omologul său egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, au avertizat miercuri că orice "deplasare forţată a populaţiei palestiniene din Fâşia Gaza şi Cisiordania ar fi inacceptabilă", a anunţat Palatul Elysée, notează AFP, informează Agerpres.
"Aceasta ar fi o încălcare gravă a dreptului internaţional, un obstacol în calea soluţiei cu două state şi un factor de destabilizare major pentru Egipt şi Iordania", unde ar putea fi trimise aceste populaţii, au spus cei doi şefi de stat într-o discuţie telefonică, potrivit unui comunicat al preşedinţiei franceze.
Cei doi preşedinţi au reiterat, de asemenea, "dorinţa lor de a acţiona pentru respectarea de durată a încetării focului, precum şi pentru o soluţie credibilă în Gaza, care deschide calea spre o soluţie politică bazată pe soluţia cu două state".
Donald Trump: SUA vor prelua controlul asupra Fâșiei Gaza
Preşedintele american, Donald Trump, a stârnit marţi consternare anunţând că Statele Unite vor "prelua controlul" asupra Fâşiei Gaza, evocând la strămutarea "permanentă" a palestinienilor de pe teritoriul devastat de război şi dorinţa sa de a face acolo "Cota de Azur a Orientului Mijlociu".
Între timp, secretarul de stat american, Marco Rubio, a subliniat că Donald Trump doreşte doar ca palestinienii să părăsească temporar Fâşia Gaza pe durata reconstrucţiei sale.
Casa Albă a căutat, de asemenea, să modereze aceste afirmaţii, explicând că Statele Unite nu vor finanţa reconstrucţia Fâşiei Gazei şi că nu este vorba despre trimiterea de trupe americane pe acest teritoriu.
Autoritatea Palestiniană, la rândul său, acuză Israelul de "epurare etnică" în Cisiordania ocupată, unde armata israeliană desfăşoară operaţiuni mortale de câteva săptămâni.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează