Papa Francisc lansează un avertisment pentru adolescenți

Autor:  Ionel Dancu

Publicat:  13-04-2019

Actualizat:  14-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto:  EPA - AGERPRES

Tinerii nu trebuie să stea tot timpul lipiţi de telefoanele mobile, a declarat sâmbătă Papa Francisc în timpul unei întâlniri cu un grup de adolescenţi italieni, notează dpa, potrivit Agerpres.

"Scăpaţi de dependenţa de telefoanele mobile, vă rog", le-a spus Francisc, într-o audienţă la Vatican, elevilor de la Visconti, un renumit liceu public din centrul Romei.

"Aţi auzit cu siguranţă despre tragedia dependenţelor [...], aceasta de telefoanele mobile este una foarte, foarte subtilă", a subliniat pontiful, potrivit unei transcrieri oficiale.

"Telefoanele mobile sunt un mare ajutor, un mare progres. Ar trebui să fie folosite, este bine că toată lumea ştie cum să le folosească. Dar atunci când devii un sclav al telefonului mobil, îţi pierzi libertatea", a completat Papa, îndemnându-i totodată pe adolescenţi să nu le fie frică de tăcere, de momentele în care sunt singuri cu ei înşişi.

Nu este pentru prima dată când Papa aduce în discuţie dependenţa de telefoanele mobile. În 2017, pontiful s-a plâns de utilizarea telefoanelor mobile

în timpul liturghiei, mărturisind este "foarte trist" să vadă că oamenii - inclusiv "mulţi preoţi şi episcopi" - le ridică să facă poze timpul slujbei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover