Parchetul a finalizat cercetarea de la Ferma Dacilor: mai multe persoane au fost audiate / Oase găsite de anchetatori
Sursă foto: Inquam Photos / Bogdan Buda
Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a venit vineri cu precizări privind desfăşurarea urmăririi penale în cazul incendiului de la Complexul turistic "Ferma Dacilor" din localitatea Tohani, comuna Gura Vadului, afirmând că cercetarea la faţa locului a fost finalizată şi au fost audiate mai multe persoane, relatează Agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în acest caz, organele de cercetare penală, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au efectuat o serie de activităţi de urmărire penală.
Astfel, în perioada 26 - 28 decembrie, au fost efectuate activităţi de cercetare la faţa locului, cu sprijinul unei echipe multidisciplinare formate din specialişti şi experţi din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova, Inspectoratului de Stat în Construcţii, Institutului Naţional de Criminalistică din cadrul Poliţiei Române, Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă Petroşani (INSEMEX) şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova.
Vezi și: Ies la iveală nereguli pe bandă rulantă, de la Ferma Dacilor: Adjunctul IGSU face dezvăluirile zilei
Cercetarea la faţa locului a fost finalizată, procedându-se la asigurarea zonei.
Totodată, au fost dispuse expertize genetice judiciare pentru stabilirea identităţii persoanelor decedate, în baza profilelor ADN, în cazul a şapte victime expertizele fiind finalizate.
''Cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului au mai fost identificate mai multe fragmente osoase, şi cu privire la acestea fiind dispusă efectuarea unei expertize genetice judiciare, în prezent nefinalizată'', precizează Parchetul.
Au fost dispuse şi efectuate autopsiile medico-legale ale victimelor identificate şi a fost realizată audierea mai multor persoane.
''De asemenea, au fost efectuate şi alte acte de cercetare penală, dintre care enunţăm: solicitarea de înscrisuri, verificări la autorităţi şi instituţii abilitate cu avizarea / autorizarea activităţii în cadrul punctului de lucru unde s-a produs evenimentul, dispunerea de constatări şi altele. Menţionăm că şi în aceste zile sunt în derulare activităţi de urmărire penală care urmăresc administrarea unui probatoriu complex'', mai arată sursa citată.
Explorează subiectul
Articole Similare
Test 2026-06-09
Cele fmai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor
test 3 8 dec
test 2 8 dec 2025
test 8 dec 2025
test te121
Arrt despre ...
Test nou 1900
SZ article 1.1
Test articleee
New article
Comentează