Partidul lui Carles Puigdemont votează pe tema unei eventuale ieşiri din executivul regional catalan
Sursă foto: bloomberg.com
Militanţii din cadrul partidului fostului lider regional catalan Carles Puigdemont au început să voteze joi asupra unei eventuale ieşiri din coaliţia pro-independenţă ce guvernează această regiune care a încercat să se desprindă de Spania în urmă cu cinci ani, relatează AFP.
Peste 6.000 de militanţi din Împreună pentru Catalonia (Junts) trebuie să opteze până vineri, la ora 17.00 (15.00 GMT), dacă doresc ca formaţiunea lor să părăsească sau nu executivul regional prezidat de cealaltă mare formaţiune separatistă ERC (Stânga republicană din Catalonia).
Cele două partide au avut în 2017 o tentativă de secesiune a acestei bogate regiuni din nord-estul Spaniei pe care o guvernează împreună din 2015, potrivit Agerpres.
Cinci ani mai târziu, ele ele sunt mai divizate ca niciodată în privinţa strategiei de urmat. Susţinătoare a guvernului socialist al lui Pedro Sanchez, ERC este adepta unui dialog cu Madridul, în timp ce Junts vrea o linie mai radicală.
Cele două formaţiuni sunt în pragul unei rupturi după ce Junts a ameninţat săptămâna trecută că va cere parlamentului local să voteze o moţiune de neîncredere împotriva preşedintelui regional Pere Aragones, acuzat că nu arată un angajament clar în favoarea independenţei.
Furios din cauza acestei lipse de loialitate, Aragones l-a concediat pe vicepreşedintele său Jordi Puignero, cel mai înalt reprezentant al Junts din executivul său.
Tensiunile cronice dintre cele două partide au dus deja la căderea precedentului guvern regional, condus de Junts, şi la convocarea de alegeri anticipate care au avut loc în februarie 2021.
Dacă militanţii Junts votează în favoarea ruperii coaliţiei, Aragones a dat asigurări miercuri că nu intenţionează să convoace un nou scrutin şi că va încerca mai degrabă să guverneze în minoritate.
Rezultatul este dificil de anticipat, înşişi liderii Junts fiind profund divizaţi în privinţa menţinerii sau nu a formaţiunii lor în guvernul regional, notează France Presse.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează