Patriarhul Daniel, binecuvântare pentru elevi: Examenele, cele mai bune prilejuri de evaluare şi maturizare intelectuală
Sursă foto: msnews.ro
Patriarhul Daniel a transmis un mesaj elevilor care susţin examene, subliniind că acestea „sunt cele mai bune prilejuri de evaluare şi maturizare intelectuală într-ο societate din ce în ce mai animată de competiţie, dar şi trepte necesar de urcat spre înţelegerea şi dobândirea unor valori care sporesc necesara cultură a dialogului şi întreţin normala comuniune între oameni”, potrivit news.ro.
„Biserica a susţinut şi promovat de-a lungul întregii sale istorii, care este şi o istorie culturală, şcoala, formarea intelectuală, spirituală şi morală a omului”, se arată în mesajul Patriarhului Bisericii ortodoxe Române.
„La începutul acestei perioade cu examene, plină de firească emoţie şi intens consum intelectual, îi îndemnăm pe părinţi şi profesori, dar şi pe preoţii din parohiile voastre, să vă susţină concret fiecare în sfera sa de competenţă şi comunicare cu voi, unind sfatul bun şi încurajarea cu rugăciunea şi ajutorarea personală. Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Învăţătorul şi Lumina lumii, să vă dăruiască pace sufletească, mult curaj, succes şi bucurie!”, a transmis Patriarhul Daniel.
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează