Peste 20 de ore a durat intervenţia pompierilor la incendiul de păşune împădurită din zona Gheorgheni

Autor:  Cătălin Lupășteanu

Publicat:  23-04-2020

Actualizat:  23-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto:  ISU Bucuresti - Ilfov

Incendiul de păşune împădurită care a izbucnit miercuri seara, într-o zonă greu accesibilă dintre Gheorgheni şi Lacu Roşu, a fost stins joi după-amiază, după o intervenţie de aproape 20 ore a pompierilor militari şi civili şi a silvicultorilor, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a informat că suprafaţa totală afectată a fost de cinci hectare.

Citește și: Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe: cum se celebrează și ce este intezis în această zi

Incendiul s-a manifestat într-o zonă cu pădure tăiată, unde au ars cioate, doborâturi şi zmeuriş, zona fiind greu accesibilă şi fără sursă de apă în apropiere, intervenţia fiind îngreunată şi de vântul care a intensificat arderea.

"Pe lângă cei 20 de pompieri militari din cadrul Detaşamentului Gheorgheni, pentru lichidarea incendiului au intervenit şi 9 pompieri voluntari din cadrul SVSU Gheorgheni şi 4 reprezentanţi ai Ocolului Silvic.

Intervenţia acestora a fost îngreunată de vântul care a intensificat arderea, facilitând astfel propagarea rapidă a incendiului şi de terenul accidentat care nu permite accesul cu autospecialele de stingere, pompierii acţionând doar cu mijloace de primă intervenţie (pliciuri pentru stins incendii, vermorele şi lopeţi)", se precizează în informarea ISU Harghita.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google