Peste 5.000 de migranţi încă se află în taberele insalubre de pe insulele greceşti din estul Mării Egee
Sursă foto: Black News
Mai puţin de 5.400 de migranţi se mai află în taberele insalubre şi altădată supraaglomerate de pe insulele greceşti din estul Mării Egee, transmite miercuri dpa.
Cifra furnizată de Ministerul pentru Migraţii îi include pe cei aflaţi pe insulele Lesbos, Samos, Chios, Leros şi Kos în luna august.
În iunie, numărul lor era de 7.700, iar în aprilie 2020 circa 40.000 de persoane locuiau în aceste tabere, uneori în condiţii îngrozitoare care au provocat indignare la nivel internaţional.
Majoritatea migranţilor rămaşi trăiesc în tabăra Mavrovouni de pe Lesbos, cu o capacitate de 8.000 de persoane, unde sunt găzduite acum 3.400.
Tabăra de la periferia capitalei insulei Samos, cu o capacitate de primire de 650 de persoane, adăposteşte acum 612 migranţi, după ce, în urmă cu doar câteva luni, se aflau de şase ori mai mulţi.
Aproximativ 500 de migranţi trăiesc în taberele de pe Kos, Leros şi Chios, iar aproape 1.000 locuiesc în adăposturi mai mici conduse de organizaţii umanitare sau în apartamente pe aceste insule.
Grecia a transferat în ultimele luni pe continent mii de migranţi care este probabil să primească azil, printre care femei însărcinate, persoane vârstnice sau bolnave, copii.
În acelaşi timp, Grecia a întărit supravegherea frontierelor sale maritime, informează Agerpres.ro.
Unele organizaţii umanitare au acuzat Atena că permite măsuri ilegale de respingere pentru a-i forţa pe migranţi să se întoarcă în Turcia.
În replică, guvernul elen afirmă că protejează frontierele naţionale, care sunt şi ale Uniunii Europene.
Ministrul pentru migraţii, Notis Mitarakis, a subliniat în mod repetat că nu vor mai exista situaţii haotice precum cea din 2015, când peste 850.000 de migranţi au sosit în Grecia via Turcia.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează