Peste 9300 de persoane fizice din Regiunea Centru s-au înscris în Programul Casa Verde Fotovoltaice

Autor:  Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat:  30-09-2024

Actualizat:  30-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto:  Sursa FOTO: Sistemefotovoltaice.ro

Peste 9300 de persoane fizice din Regiunea Centru s-au înscris luni dimineaţa în Programul Casa Verde Fotovoltaice, bugetul alocat acestei regiuni fiind rezervat integral, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu.

"Astăzi, 30 septembrie 2024, ora 10:00, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională - Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Centru - judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu. Bugetul de 280.050.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral prin înscrierea unui număr de 9.335 de persoane fizice", se arată în comunicatul AFM.

Preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu, a precizat, în context, că există o cerere foarte mare pentru subvenţia de 30.000 de lei oferită de AFM fiecărui beneficiar, iar programul va continua cu înscrierea persoanelor fizice din celelalte regiuni.

"Importanţa acestui program naţional este confirmată de interesul major în accesarea fondurilor de către viitorii prosumatori pentru finanţarea instalaţiilor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, ce vor fi instalate împreună cu panourile fotovoltaice, ceea ce ne determină să avem încredere că vom îndeplini măsurile esenţiale pentru maximizarea eficienţei şi independenţei energetice a gospodăriilor. Există o cerere foarte mare pentru subvenţia de 30.000 de lei oferită de AFM fiecărui beneficiar, iar programul va continua cu înscrierea persoanelor fizice din celelalte regiuni conform calendarului stabilit, câte o zi pentru fiecare regiune, în limita bugetului alocat, iar pe data de 9 octombrie 2024 se vor putea înscrie unităţile de cult", a declarat preşedintele AFM, citat în comunicat.

Sesiunea 2024 de finanţare pentru înscrierea solicitanţilor persoane fizice în cadrul Programului "Casa Verde Fotovoltaice" se derulează în perioada 27 septembrie - 8 octombrie, cu etape de câte o zi pentru fiecare regiune sau până la epuizarea bugetului aferent fiecărei regiuni.

În acelaşi timp, unităţile de cult se vor putea înscrie în program pe data de 9 octombrie 2024, de la ora 10:00, sau până la epuizarea bugetului.

Solicitanţii se vor înscrie personal în cadrul programului "Casa Verde Fotovoltaice 2024" prin intermediul aplicaţiei informatice, conform următorului calendar: pe 27 septembrie - Regiunea Nord Vest (judeţele: Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş) - buget de 274,290 milioane de lei; 30 septembrie - Regiunea Centru (judeţele: Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu), buget de 280,050 milioane de lei; 1 octombrie - Regiunea Nord Est (judeţele: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui), buget de 319,380 milioane de lei; 2 octombrie - Regiunea Sud Est (judeţele: Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea), buget de 242,730 milioane de lei; 3 octombrie - Regiunea Sud Muntenia (judeţele: Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman), buget de 321 milioane de lei; 4 octombrie - Regiunea Bucureşti Ilfov, buget de 114,120 milioane de lei; 7 octombrie - Regiunea Sud Vest (judeţele: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea), buget de 199,2 milioane de lei; 8 octombrie - Regiunea Vest (judeţele: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş), buget de 229,110 milioane de lei.

În cazul unităţilor de cult, alocarea bugetară se ridică la valoarea de 20,1 milioane de lei.

Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 30.000 lei pentru achiziţionarea şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 3.000 lei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Danemarca îşi reduce prognoza de creştere economică pentru 2025, pe fondul încetinirii afacerilor gigantului farmaceutic Novo Nordisk

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google