Noul plan-cadru în învățământ
Sursă foto: stiripesurse.ro
Adrian Curaj, ministrul Educației Naționale, a prezentat marți, 5 aprilie, planul-cadru pentru învățământul gimnazial, aplicabil începând cu anul școlar 2017- 2018.
Planul oferă timp profesorului pentru inovare și creativitate la clasă, însoțit de resurse educaționale deschise, susține un comunicat de presă al ministerului. Astfel, 75% din timpul de la clasă va fi dedicat procesului de predare și evaluare, restul de 25% fiind la dispoziția profesorului.
Alte noutăți asociate planului-cadru pentru învățământul gimnazial vizează reechilibrarea ponderii diferitelor ariilor curriculare, introducerea unei noi discipline (Informatică și TIC) și creșterea ponderii Curriculumului la decizia școlii (CDS): între 1-3 ore în clasele V-VII și între 1-4 ore în clasa a VIII-a. De asemenea, se asigură studierea sistematică a 'noilor educații' în toți anii de gimnaziu, în cadrul disciplinei Educație socială: Gândire critică și drepturile copilului, Toleranță și educație interculturală, Educație juridică și cetățenie democratică, Educație economico-financiară și antreprenoriat, arată sursa citată.
De asemenea, deși ministerul evită să vorbească despre asta în comunicat, noul plan permite prelungirea programului săptămânal de la 30 la 34 de ore.
Puteți vedea înregistrarea integrală a conferinței de presă aici:
Explorează subiectul
Articole Similare
SONDAJ CURS Situație politică complicată în București. Cine ar putea câștiga Primăria Capitalei / Bucureștenii ar prefera amânarea alegerilor sau un interimat
Țările europene din care oamenii vor să plece: Milioane de europeni își părăsesc casa pentru a fi chiriași printre străini
Când Președintele uită Constituția, iar presa îi cere s-o ignore
SONDAJ CURS – Scăderi pe linie pentru Coaliție după luarea măsurilor de austeritate. PSD se menține la pragul psihologic de 20%
PM Bolojan, in telephone conversation with Ukraine's PM, welcomes effors of Kyiv authorities to achieve just peace
EXCLUSIV Sponsorii lui Nicușor Dan din campanie rămân un mister: ANI refuză să ofere datele și invocă decizia CCR
VIDEO Interviu cu președinta CSM: Magistrații nu sunt o castă privilegiată / Pleacă judecătorii, rămâne haosul / Cetățeanul va plăti nota reformei fără dialog
EXCLUSIV Biserica Ortodoxă Română, răspuns tranșant pentru ambasadorul ucrainean la București: ‘Statul ucrainean nu respectă propriile sale legi’
SONDAJ CURS| Efectul Nicușor Dan se resimte puternic în București: USR conduce, urmat de PSD și AUR
Atacul Israelului în Iran e operațiunea Mossad: misiuni clandestine în țară, cu agenți sub acoperire, care au pregătit loviturile devastatoare
DOCUMENT| Judecătorii CCR explică decizia care aruncă în aer declarațiile de avere
Comentează