FOTO Polițiștii au indisponibilizat aproape 6.000 de litri de motorină, bani şi vehicule

Autor:  Alexandru Popescu

Publicat:  19-05-2024

Actualizat:  19-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Poliţiştii suceveni de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au indisponibilizat, în urma unui control efectuat vineri, aproape 6.000 de litri de motorină, în valoare de aproximativ 42.000 de lei, informează un comunicat transmis duminică de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Controlul coordonat de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a vizat un dosar penal vizând fapte din sfera comercializării şi traficului ilicit cu produse accizabile, în special produse petroliere - carburanţi şi ţigarete de provenienţă extra comunitară, scrie agerpres.ro.

Potrivit sursei citate, vineri, 17 mai, au fost puse în executare 25 de mandate de percheziţie domiciliară, în municipiile Suceava şi Rădăuţi, oraşele Milişăuţi şi Vicovu de Sus, precum şi în comunele Dorneşti şi Şcheia, în vederea completării probatoriului administrat în cadrul dosarului penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat şi spălarea banilor.

Au fost percheziţionate 32 de autovehicule, fiind indisponibilizate trei autoutilitare, existând bănuiala utilizării acestora în activităţi infracţionale.

În urma percheziţiilor, au mai fost descoperite şi patru pompe artizanale pentru transvazarea carburanţilor, 80 de litri de metanol, însumând aproximativ 2.400 de lei, 13.340 de bucăţi de ţigarete, netimbrate şi de provenienţă extracomunitară, în valoare de aproximativ 11.350 de lei, precum şi sume importante de bani, telefoane mobile, sigilii de vagoane transport feroviar, înscrisuri ce constituie mijloace materiale de probă în cauză.

În continuare, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor aspectelor ce interesează cauza şi conturării situaţiei procesuale pentru fiecare persoană cercetată, se vor desfăşura activităţi procedurale sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

În timpul perioadei de documentare a activităţilor infracţionale derulate de către persoanele vizate în cauză, s-a beneficiat de suport de specialitate din partea Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, conform IGPR.

content-imagecontent-imagecontent-imagecontent-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google