Polonia atrage iar atenția asupra sa: Schimbă legea pentru ca divorțul să fie aproape imposibil, mai ales în familiile cu copii
Sursă foto: facebook.com
Ministrul polonez al justiţiei, Zbigniew Ziobro, a anunţat marţi revizuirea legii ce reglementează divorţurile prin modificări ce vor îngreuna acest proces, mai ales în cazul soţilor care au copii minori.
În declaraţii acordate unui săptămânal polonez şi preluate de agenţia EFE, ministrul a declarat că această reformă are drept scop ajutarea familiilor cu copii şi protejarea copiilor, precum şi prevenirea litigiilor care adesea durează ani la rând pentru stabilirea ajutorului economic la care este obligat un părinte după divorţ.
Conform propunerii guvernului polonez, înaintea aprobării unei cereri de divorţ înaintate de un cuplu cu copii minori, judecătorul le va propune celor doi soţi reuniuni de mediere timp de câteva luni pentru a vedea dacă pot totuşi să renunţe la divorţ şi, dacă consideră întemeiat, le poate respinge cererea de divorţ, scrie agerpres.ro.
Viceministrul polonez al justiţiei, Marcin Romanowski, a declarat, marţi, la postul de radio public polonez că aproximativ 10% dintre cuplurile care cer divorţul renunţă la acest demers în timpul desfăşurării procesului, ''procent care sperăm că va creşte la 50% cu ajutorul reuniunilor de mediere''.
Pe de altă parte, Ministerul Justiţiei polonez intenţionează să simplifice formalităţile pentru acordarea pensiei alimentare. Conform proiectului, va fi necesar doar certificatul de naştere al copilului şi completarea unui formular pe internet astfel încât în cel mult două săptămâni după divorţ părintele să înceapă plata pensiei.
''Obligaţia statului este să consolideze legăturile care unesc familiile, mai ales instituţia căsătoriei şi cu atât mai mult în cazul celor care au copii'', a explicat în noiembrie 2020 ministrul polonez al justiţiei.
Acesta a precizat marţi că reforma preconizată se află acum în stadiul consultărilor interministeriale, iar noua lege ce reglementează divorţurile ar putea intra în vigoare la începutul anului 2023.
În anul 2020 circa 51.000 de cupluri au divorţat în Polonia, cu 22% mai puţine faţă de anul anterior.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează