Pompierii din Timişoara au intervenit pentru îndepărtarea unor elemente metalice de pe poarta de intrare în oraş

Autor:  Cornel Dumitrescu

Publicat:  12-03-2018

Actualizat:  12-03-2018

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Pompierii din Timişoara au fost chemaţi să intervină, luni, pentru îndepărtarea unor elemente metalice de pe poarta de intrare de pe Calea Aradului, similară celei pe Calea Lugojului, care anul trecut a căzut, în timpul unei furtuni, peste maşina unui tânăr care a murit pe loc. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Banat” al judeţului Timiş, cinci pompieri intervin pentru îndepărtarea unor elemente metalice de pe poarta metalică aflată la ieşire din Timişoara, în condiţiile în care acestea au fost desprinse de vânt şi exista pericolul ca acestea să cadă.

"Am fost solicitaţi să intervenim pentru degajarea unor elemente cu pericol de cădere de pe poarta de intrare în oraş de pe Calea Aradului. Pompierii militari intervin pentru asigurarea zonei şi îndepărtarea elementelor care reprezintă pericol pentru cetăţeni. Se intervine cu o autospecială cu modul de descarcerare, o autoscară mecanică de 70 metri şi cinci subofiţeri”, potrivit ISU Timiş.

Circulaţia rutieră se desfăşoară cu restricţii în zonă. În urmă cu patru luni, panourile de fibrociment din partea superioară a porţii de intrare în praş de pe Calea Aradului au fost demolate, la cererea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş. În 17 septembrie 2017, la Timişoara a avut loc o furtună puternică în timpul căreia poarta de intrare în oraş, recent reabilitată, s-a prăbuşit pe maşina unui tânăr de 24 de ani, care a murit pe loc. Atât această poartă, de pe Calea Lugojului, cât şi cea de pe Calea Aradului, care au fost reabilitate identic, au fost modernizate în 2015 cu 50.000 de euro fiecare. Lucrările au fost plătite din bugetul local firmei Stareto SRL care a avut, de-a lungul timpului, mai multe contracte cu municipalitatea, conform news.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover