Posibilă substanţă interzisă, găsită în autoturismul unui tânăr din Pianu

Autor:  Cătălin Lupășteanu

Publicat:  05-10-2023

Actualizat:  05-10-2023

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Un plic şi un recipient care conţineau o substanţă alb-cristalină, în legătură cu care există suspiciunea că ar fi interzisă, au fost găsite de poliţişti într-o maşină condusă de către un tânăr din Alba, cercetările fiind preluate de către Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia.

Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, un autoturism care era condus, de un tânăr de 26 de ani, din Pianu.

"În urma testării conducătorului auto, cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Menţionăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise", menţionează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Potrivit sursei citate, în autoturism au fost identificate un plic şi un recipient care conţineau o substanţă alb-cristalină, în legătură cu care există suspiciunea că ar fi interzisă.

"Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, iar poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia au preluat cercetările în ceea ce priveşte substanţa găsită în interiorul autoturismului", se mai arată în comunicat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google