Povestea celei mai bătrâne gorile din lume: tocmai a împlinit 65 de ani

Autor:  Lucian Negrea, Reporter

Publicat:  17-04-2022

Actualizat:  17-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Fatou, o gorilă despre care se crede că este cea mai bătrână gorilă din lume, tocmai și-a sărbătorit cea de-a 65-a aniversare la grădina zoologică din Berlin.

„Doamna noastră gorilă sărbătorește cea de-a 65-a aniversare, ceea ce o face cea mai bătrână gorilă din lume”, au scris cei de la grădina zoologică pe Instagram, informează Mediafax.

„Nu putea lipsi nici anul acesta tradiționalul tort aniversar. Masa aniversară este întotdeauna ceva foarte special pentru Fatou”, au mai precizat eprezentanții grădinii zoologice. Fotografiile incluse în postare au arătat-o pe uriașa primată savurând un tort decorat cu fructe de pădure și fructe pentru a forma numerele „65”.

Fatou a ajuns la Berlin în 1959, prin ceea ce grădina zoologică descria drept „circumstanțe neobișnuite” într-un comunicat de presă de la cea de-a 61-a aniversare a sa.

Un marinar a folosit atunci tânăra gorilă pentru a-și plăti nota de plată la o tavernă din Marsilia, Franța, după care a fost transportată prin Europa înainte de a fi cumpărată în cele din urmă de grădina zoologică din Germania. Se estimează că avea doar doi ani la momentul sosirii sale.

În 2019, Fatou a fost desemnată de Guinness World Records drept „cea mai bătrână gorilă în captivitate în viață”, după ce Trudy, o gorilă născută în 1956, a murit.

Fatou este unul dintre singurele animale de la Grădina Zoologică din Berlin născute în sălbăticie, potrivit comunicatului de presă. În captivitate, gorilele trăiesc de obicei până la 50 de ani, a precizat Guinness.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
09 iun Știrile Zilei

Test 2026-06-09

Article Thumbnail
10 feb Știrile Zilei

Cele fmai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test te121

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Arrt despre ...

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test nou 1900

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

SZ article 1.1

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test articleee

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

New article

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover