Premierul britanic Theresa May dă asigurări că Guvernul nu va încerca să reducă drepturile muncitorilor după BREXIT

Autor:  Mihai Cistelican

Publicat:  14-01-2019

Actualizat:  14-01-2019

Article thumbnail

Sursă foto:  Agerpres

Guvernul britanic nu va încerca să slăbească reglementările cu privire la mediu şi drepturile muncitorilor după Brexit, promite premierul britanic Theresa May, care încearcă să obţină susţinerea Parlamentului faţă de acordul divorţului cu Uniunea Europeană, relatează The Associated Press, potrivit News.ro.

May încearcă prin acest angajament să obţină susţinerea unor parlamentari din cadrul Partidului Labursit (opoziţie) care cred că Guvernul intenţionează să reducă drepturi după retragerea din UE.

Parlamentari care susţin atât o rămânere în UE, cât şi Brexitul se opun acordului retragerii, iar Guvernul ar urma să se confrunte cu o înfrângere în Parlament marţi.

Premierul a argumentat luni, într-un discurs, că alternativa acordului retragerii este ieşirea din UE, în martie, fără un acord sau anularea hotărârii luate prin referendum de a părăsi UE.

May a subliniat că o ieşire din UE fără acord ar dăuna economiei britanice şi ”ar pune în pericol viitorul Uniunii noastre”, iar rămânerea în UE ar reprezenta ”o subminare a procesului democratic”.

Citește și: Alegeri Europene: Ce familii politice vor câștiga în țările UE?

Pe de altă parte, Manfred Weber i-a îndemnat luni pe parlamentarii britanici ”să se comporte responsabil” şi să ratifice marţi acordul retragerii Regatului Unit din UE.

”Le cerem, îi invităm pe colegii noştri britanici să se comporte responsabil şi să voteze în facoarea acestui acord”, a declarat el.

Un vot în vederea ratificării acordului Brexitului urmează să aibă loc marţi în Camera Comunelor.

Numeroşi parlamentari se opun acordului încheiat de Bruxelles cu Guvernul lui May, alimentând temeri cu privire la o plecarea a regatului din Uniune, la 29 martie, fără un acord.

Weber, un conservator german care conduce cel mai important grup parlametar în Parlamentul European (PE), i-a îndemnat pe parlamentarii britanici să accepe ”mâna întinsă” a colegilor lor de pe continent.

Parlamentul European va ratifica acordul Brexitului, a subliniat el.

Weber a denunţat totodată ameninţări ale Partidului german Altenrativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) cu privire la o ieşire a Germaniei din UE, subliniind că acest lucru poate conduce la ”o situaţie ca la Londra, în prezent: instabilitate economică şi haos politic”.

Citește și: Gabriela Zoană: Prezentarea priorităților Președinției României la Consiliul UE este un moment așteptat de către toți oficialii europeni

Guvernul britanic a publicat luni o scrisoare de la liderii UE, în speranţa ca aceasta să potolească temeri ale parlamentarilor britanici cu privire la acordul Brexitului.

Preşedinţii UE Donald Tusk şi Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker dau asigurări, în această scrisoare adresată premierului britanic Theresa May, că partea cea mai controversată a acordului - o ”plasă de siguranţă” sau ”backstop” în vederea păstrării unei frontiere deschise între provincia britanică Irlanda de Nord şii Irlanda - este concepută ca o măsură temporară şi că ”va fi aplicată atât timp cât va fi strict necesar”.

Însă ei reiterează în scrisoare refuzul UE de a renegocia acordul divorţului.

”Nu ne aflăm în poziţia de a accepta ceva care să schimbe sau să contrazică Acordul Retragerii”, subliniază Tusk şi Juncker în scrisoare.

Parlamentarii britanici urmează să se pronunţe marţi prin asupra ratificării acordului, un vot prin care, se pare, vor respinge acordul.

May urmează să-i informeze pe parlamentarii britanici că a primit noi asigurări cu privire la acordul Brexitului de la UE, într-o ultimă încercare de a obţine ratificarea acordului în Parlament.

Premierul urmează să facă o declaraţie în Camera Comunelor luni după-amiaza, cu o zi înainte de vot.

Respingerea acordului Brexitului le poate oferi deputaţilor britanici proeuropeni o modalitate de a bloca Brexitul, ceea ce ar avea consecinţe ”catastrofale” asupra încrederii britanicilor în democraţie, pledează ea.

O mână de parlamentari care se opuneau acordului şi-au exprimat susţinerea faţă de document în ultimele zile, însă ei rămân în continuare mai puţini decât cei care afirmă că sunt hotărâţi să voteze împotriva textului.

O înfrângere a lui May marţi ar da peste cap planul Guvernului cu privire la Brexit cu doar câteva săptămâni înaintea ieşirii ragtului din Uniune, prevăzută la 29 martie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google