Premiile Zmeura de Aur 2021 a anunțat filmele nominalizate

Autor:  Mihai Cistelican

Publicat:  12-03-2021

Actualizat:  12-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto:  comingsoon.net

Lungmetrajele „365 Days”, „Absolute Proof”, „Dolittle”, „Fantasy Island” şi „Music” au fost nominalizate la categoria „cel mai prost film” a premiilor Zmeura de Aur 2021, informează News.ro.

Nominalizările au fost anunţate vineri, cu trei zile înainte ca selecţiile pentru premiile Oscar să fie dezvăluite de Academia americană de film, „pentru a oferi lumii o idee legat de altceva care a mers greşit în timp ce planeta s-a aflat în carantină”.

Câştigătorii nedoritelor trofee vor fi anunţaţi pe 24 aprilie, cu o zi înaintea galei Oscar. La eveniment va fi înmânată şi o statuie care va reprezenta „Cel mai prost an din calendar de până acum”.

„365 Days” este primul film străin selectat pentru Zmeura de Aur. El a primit şase nominalizări, la fel şi „Dolittle”, cu Robert Downey Jr.

Rudy Giuliani, avocat şi fost primar al New Yorkului, a primit două selecţii pentru „cel mai mai prost actor în rol secundar” şi „cea mai proastă combinaţie”, pentru „Borat Subsequent Moviefilm”.

Ron Howard a fost selectat pentru cea mai proastă regie, în cazul „Hillbilly Elegy”, film care a primit critici împărţite şi care a primit câteva nominalizări la premii legitime.

Între actorii selectaţi la Zmeura de aur se numără Adam Sandler - „Hubie Halloween”, Kristen Wiig - „Wonder Woman 1984”, David Spade - „The Wrong Missy”, Glenn Close - „Hillbilly Elegy” şi Anne Hathaway - „The Last Thing He Wanted” şi „The Witches”.

Cel mai prost film: „365 Days”, „Absolute Proof”, „Dolittle”, „Fantasy Island”, „Music”.

Cel mai prost actor: Robert Downey Jr. - „Dolittle”, Mike Lindell - „Absolute Proof”, Michele Morrone - „365 Days”, Adam Sandler - „Hubie Halloween”, David Spade - „The Wrong Missy”.

Cea mai proastă actriţă - Anne Hathaway - „The Last Thing He Wanted” & „The Witches”, Katie Holmes - „Brahms: The Boy II” & „The Secret: Dare to Dream”, Kate Hudson - „Music”, Lauren Lapkus - „The Wrong Missy”, Anna-Maria Sieklucka - „365 Days”

Cea mai proastă actriţă în rol secundar - Glenn Close - „Hillbilly Elegy”, Lucy Hale - „Fantasy Island”, Maggie Q - „Fantasy Island”, Kristen Wiig - „Wonder Woman 1984”, Maddie Ziegler - „Music”.

Cel mai prost actor în rol secundar: Chevy Chase - „The Very Excellent Mr. Dundee”, Rudy Giuliani - „Borat, Subsequent Movie-Film”, Shia LeBeouf - „The Tax Collector”, Arnold Schwarzenegger - „Iron Mask”, Bruce Willis - „Breach, Hard Kill & Survive the Night”.

Citește și: VIDEO - Simona Halep a fost huiduită de fanii de la meci, după o declarație care nu i-a mulțumit

Cea mai proastă combinaţie - Maria Bakalova & Rudy Giuliani - „Borat Subsequent Movie-Film”, Robert Downey Jr. şi accentul lui galez neconvingător - „Doolittle”, Harrison Ford şi „câinele” lui CGI - „Call of the Wild”, Lauren Lapkus & David Spade - „The Wrong Missy”, Adam Sandler şi vocea lui - „Hubie Halloween”.

Cel mai prost regizor: Charles Band - toate cele trei filme „Barbie & Kendra”, Barbara Bialowas & Tomasz Mandes „365 Days”, Stephen Gaghan - „Dolittle”, Ron Howard - „Hillbilly Elegy”, Sia - „Music”.

Cel mai prost scenariu: „365 Days”, toate cele trei filme „Barbie & Kendra”, „Dolittle”, „Fantasy Island” şi „Hillbilly Elegy”.

Cel mai prost remake, continuare sau rip-ff: „365 Days”, „Dolittle”, „Fantasy Island”, „Hubie Halloween” şi „Wonder Woman 1984”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Cultură si Media

dadsadsa

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 2 31 aug la 21.19

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO Celebrul chef britanic Gordon Ramsay a fost operat de urgență. Era suspect de cancer de piele

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

După 140 de ani, Ștefan cel Mare primește o nouă 'față': Emblematicul monument din Iași intră în restaurare

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Lady Gaga revine pe scena MTV Video Music Awards

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Diana Lupescu, la Gala Tânărului Actor HOP: Au venit copiii cu prospeţime, cu interes, poţi să-i pui în orice personaj

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

WhatsApp se pregătește să schimbe radical funcțiile aplicației: Ce vor putea face utilizatorii

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Tzancă Uraganu șochează din nou: 'O palmă, două, nu știu… un picior mai dai la o femeie, să o stăpânești'

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Sfântul Alexandru: Tradiții și obiceiuri asociate cu aceeastă zi - Lucruri mai puțin știute din tradiția românească

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Rihanna celebrează două decenii de carieră muzicală: '20 de ani de mulțumiri'

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Noul film cu Julia Roberts generează dezbateri despre mișcarea feministă la Festivalul de la Veneția

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover