Preşedintele Mexicului le cere SUA reunirea rapidă a familiilor de migranţi despărţite la frontiera celor două ţări

Autor:  Cristi Șelaru, Redactor

Publicat:  14-07-2018

Actualizat:  14-07-2018

Article thumbnail

Sursă foto:  www.time.com

Preşedintele Mexicului, Enrique Pena Nieto, a cerut vineri Statelor Unite reunirea rapidă a familiilor de migranţi despărţite la frontiera celor două ţări, informează DPA.

Potrivit unui comunicat al preşedinţiei mexicane, Pena Nieto şi-a exprimat faţă de secretarul de stat american, Mike Pompeo, îngrijorarea privind situaţia miilor de copii despărţiţi de părinţii lor. El a cerut "o alternativă permanentă care să dea prioritate binelui şi drepturilor minorilor", scrie agerpres.ro.

Pompeo a condus la Ciudad de Mexico o delegaţie americană din care au mai făcut parte secretarul pentru securitate internă Kirstjen Nelsen, secretarul trezoreriei Steven Mnuchin şi consilierul prezidenţial Jared Kushner. Reprezentanţii SUA s-au întâlnit atât cu preşedintele în exerciţiu al Mexicului, cât şi cu succesorul acestuia, Andres Manuel Lopez Obrador, câştigătorul alegerilor de la începutul acestei luni, care urmează să preia funcţia supremă în stat pe 1 decembrie.

Viitorul preşedinte mexican i-a transmis lui Donald Trump o listă de propuneri, care nu vor fi dezvăluite înainte de a fi aduse la cunoştinţa liderului de la Casa Albă. Marcelo Ebrard, care urmează să fie ministru de externe în următorul guvern al Mexicului, a afirmat însă că migraţia este unul din subiecte, alături de comerţ, securitate şi dezvoltare.

Trump a revocat deja politica de separare a familiilor de imigranţi intrate ilegal în SUA, dar procesul de reunire a copiilor cu părinţii nu s-a încheiat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google