Presupușii autorii ai atacului din Kashmir care a declanşat conflictul dintre India și Pakistan, ucişi de forţele indiene

Autor:  Meilă Emilia-Alexandra

Publicat:  29-07-2025

Actualizat:  29-07-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  Trade the Brains

Forţele de securitate indiene au ucis trei bărbaţi suspectaţi de comiterea în aprilie a unui atac contra turiştilor hinduşi în Kashmirul indian, incident aflat la originea conflictului dintre India şi Pakistan din luna mai, a anunţat marţi ministrul de interne indian Amit Shah, potrivit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Operaţiunea a avut loc în munţii Dashigam, la circa 30 kilometri de Srinagar, cel mai mare oraş din regiune, potrivit unui comunicat al armatei indiene.

''Vreau să spun parlamentului că cei care au efectuat un atac la Baisaran erau trei terorişti şi că toţi trei au fost lichidaţi'', a declarat ministrul.

Pe 22 aprilie, trei bărbaţi au apărut dintr-o pădure şi au împuşcat cu sânge rece 26 de bărbaţi (25 de indieni şi un nepalez), la 70 de kilometri de oraşul turistic Pahalgam, după care au fugit.

Forţele de securitate indiene erau de atunci în căutarea presupuşilor autori ai acestui atentat.

Shah a afirmat că doi din cei trei indivizi ucişi luni erau membri ai grupării jihadiste Lashkar-e-Taiba (LeT), cu baza în Pakistan şi considerată o organizaţie ''teroristă'' de către ONU.

''Agenţiile de securitate indiene deţin probe detaliate despre implicarea lor în acest atac'', a adăugat el marţi, într-un discurs în camera inferioară a parlamentului indian.

Atacul din 22 aprilie a declanşat în luna următoare un conflict militar între India şi Pakistan, două puteri nucleare, guvernul de la New Delhi imputând responsabilitatea acestui atentat Islamabadului, care a dezminţit categoric orice implicare.

Conflictul, purtat timp de patru zile cu rachete, drone şi artilerie, s-a soldat cu 70 de morţi în cele două tabere.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google