Prima 'imagine' a variantei Omicron arată mai multe mutații decât la varianta Delta / FOTO

Autor:  Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat:  28-11-2021

Actualizat:  28-11-2021

Article thumbnail

Sursă foto:  agi.it

Varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2 prezintă mult mai multe mutaţii decât varianta Delta, conform unei prime ''imagini'' realizate de prestigiosul spital Bambino Gesu din Roma asupra acestei noi variante semnalate miercuri de Africa de Sud şi care deja este prezentă în Europa şi în alte părţi ale lumii , relatează duminică AFP, conform AGERPRES.

Pe imaginea tridimensională, care seamănă cu o hartă, ''observăm că variata Omicron prezintă mult mai multe mutaţii decât varianta Delta (care la rândul ei prezintă un mare număr de mutaţii), concentrate preponderent într-o zonă a proteinei care interacţionează cu celulele umane'', explică echipa de cercetători.

''Aceasta nu înseamnă automat că aceste variaţii sunt mai periculoase, ci pur şi simplu că virusul s-a adaptat din nou speciei umane generând o altă variantă'', aşadar ''alte studii ne vor spune dacă această adaptare este neutră, mai puţin periculoasă ori mai periculoasă'', precizează cercetătorii italieni.

content-image

Echipa spitalului Bambino Gesu s-a axat în cercetarea sa asupra studierii mutaţiilor la nivelul structurii tridimensionale a proteinei spike. Această proteină, care este partea virusului studiată cu cea mai mare atenţie, este responsabilă cu recunoaşterea receptorului uman şi cu pătrunderea virusului în interiorul celulelor, iar vaccinurile şi anticorpii monoclonali acţionează asupra acestei proteine.

Imaginea a fost realizată pe baza studierii secvenţelor acestei noi variante primite în special din Botswana, Africa de Sud şi Hong Kong, primele locuri unde Omicron a fost descoperită.

''Această imagine, ce reprezintă oarecum harta tuturor variaţiilor, descrie mutaţiile Omicron, dar fără să le definească rolul'', precizează profesoara de microbiologie Claudia Alteri, membră a respectivei echipe de cercetare. ''De acum înainte este important să definim, prin experimente de laborator, dacă combinaţia acestor mutaţii poate avea un impact asupra transmiterii virusului sau asupra eficacităţii vaccinurilor, de exemplu'', concluzionează ea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
09 iun Știrile Zilei

Test 2026-06-09

Article Thumbnail
10 feb Știrile Zilei

Cele fmai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test te121

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Arrt despre ...

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test nou 1900

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

SZ article 1.1

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test articleee

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

New article

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google