Primarul din Arad anunță că nu va mări nici salariul său și nici pe cele ale viceprimarilor: 'Trebuie să fim chibzuiți cu banul public'
Sursă foto: Inquam Photos
Primarul orașului Arad, Călin Bibarț, a anunțat miercuri că nu va mări nici salariul său și nici pe cele ale viceprimarilor. „Trebuie să fim chibzuiți cu banul public”, a spus edilul.
În cadrul şedinței Consiliului Local de miercuri, primarul Aradului a anunțat că nu va mări salariile, conform Mediafax.
„Refuz să semnez majorarea salariilor pentru mine și pentru colegii viceprimari. Este o perioadă în care trebuie să fim mai chibzuiți cu banul public şi nu cred că este cazul să facem astfel de cheltuieli suplimentare”, a declarat Călin Bibarț.
Deputații au aprobat, marți, majorarea indemnizațiilor pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene.
Potrivit textului votat de Camera Deputaților, „începând cu data de 1 noiembrie 2022, cuantumul brut al indemnizatiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr.IX lit.C la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilește prin înmulţirea coeficientului prevăzut de Legea cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit potrivit legii pentru anul 2021”.
La litera C a anexei IX sunt menționați primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinii de consilii județene.
Explorează subiectul
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează