Principesa Margareta: Acum suntem respectați, înainte am fost primiți cu mitraliera
Sursă foto: stiripesurse.ro
Principesa Margareta a declarat, duminică, la un concert de gală organizat la Ateneul Român, că în prezent "majoritatea românilor poartă Coroanei afecţiune şi respect", în vreme ce în urmă cu un sfert de secol convoiul regal a fost oprit cu mitralierele, pe şoseaua Bucureşti-Piteşti.
Acest concert de gală de la Ateneul Român din Bucureşti face parte din seria de evenimente organizate de Familia Regală, începând de sâmbătă şi pe parcursul întregii zile de duminică, pentru a marca împlinirea a 25 de ani de la întoarcerea primului membru regal - principesa moştenitoare Margareta - în România.
La începutul concertului, principesa moştenitoare Margareta a declarat că Regele Mihai I şi Regina Elena au părăsit România în noaptea de 3 ianuarie 1948.
"Au trecut 42 de ani până când, în binecuvântata zi de 18 ianuarie 1990, am păşit pe pământ românesc, însoţită de principesa Sofia, sora mea. A fost drumul întoarcerii, o întregire personală şi istorică. Astăzi, sărbătorim împreună un sfert de secol în care am stat zi de zi alături de conaţionalii noştri, mai ales alături de cei mai vulnerabili dintre români, continuând legământul strămoşilor noştri. În 1990, România profundă nu cunoştea Coroana, precum un copil care nu şi-a întâlnit părinţii. Ultimul sfert de veac a dat Coroanei rolul de educator şi de model în domeniile importante ale vieţii româneşti, aşa cum ne-a învăţat Carol I. Astăzi, Fundaţia Principesa Margareta a României, care sărbătoreşte 25 de ani de la înfiinţare, se bucură de încredere şi de prestigiu. Sub îndrumarea Regelui Mihai, Familia Regală a ridicat o construcţie socială, culturală şi educaţională, precum şi o respectată instituţie regală, într-o vreme care avea nevoie de modele, de iubire, de inspiraţie şi de exemplu personal", a spus principesa Margareta.
Ea a precizat că "toţi aceşti ani au înrădăcinat România, au ţesut identitatea şi tradiţiile ei destrămate".
"Astăzi, majoritatea românilor poartă Coroanei afecţiune şi respect. Acum un sfert de secol am fost opriţi pe şoseaua Bucureşti-Piteşti cu mitraliere îndreptate spre convoiul regal. 20 de ani mai târziu, Regele se adresa Parlamentului României în şedinţă solemnă. În această seară, la Ateneul Român, sutele de personalităţi prezente reprezintă simbolic şi instituţional întreaga naţiune. Acesta este cel mai frumos cadou pentru ultimul sfert de secol românesc. Aşa să ne ajute Dumnezeu!", a mai spus principesa Margareta.
Alături de principesa moştenitoare Margareta la concert sunt prezente două dintre surorile sale, respectiv principesa Sofia şi principesa Maria, dar şi principele Radu, principele Nicolae şi principele Lorenz al Belgiei.
Alături de membrii Familiei Regale, în loja oficială se află şi premierul Victor Ponta şi soţia sa, Daciana.
Concertul este susţinut de Camerata Regală, violonistul Remus Azoiţei şi Corul Filarmonicii "George Enescu", sub bagheta lui Horia Andreescu.
Seara se va încheia cu un dineu oficial găzduit de Palatul CEC, la ora 20.00, în prezenţa principesei Margareta şi a principelui Radu. Alături de aceştia vor fi principesa Sofia, principesa Maria, principele Nicolae şi principele Lorenz al Belgiei. La dineu vor lua parte două sute de invitaţi, personalităţi din străinătate, dar şi reprezentanţi ai tuturor domeniilor societăţii româneşti, care au susţinut Familia Regală în ultimii 25 de ani.
Concertul şi dineul fac parte din seria de evenimente organizate, începând de sâmbătă şi pe parcursul întregii zile de duminică, prin care Familia Regală marchează un sfert de veac de la întoarcerea în România a primului membru al Casei Regale - principesa moştenitoare Margareta -, după ce Regele Mihai a fost silit să abdice (în 30 decembrie 1947) şi să părăsească ţara.
Între evenimente s-au numără şi o vizită în studioul Revoluţiei de la TVR, o ceremonie de decorări, dar şi Ziua Porţilor Deschise la Fundaţia Principesa Margareta a României, această manifestare din urmă fiind găzduită de Muzeul Satului.
Pe 18 ianuarie 1990, păşea pe pământ românesc primul membru al Familiei Regale (principesa moştenitoare Margareta), după o întrerupere de 42 de ani. În acea zi, la ora 15.00, avionul de Geneva aducea la Bucureşti pe principesa Margareta, însoţită de sora sa, principesa Sofia.
Regele Mihai a încredinţat primei sale fiice, principesa moştenitoare Margareta, misiunea de a-l reprezenta în România, pentru prima oară de la plecarea în exil, în dimineaţa zilei de 4 ianuarie 1948, transmite mediafax.ro
Articole Similare
test 3 32 aug noaptea
Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut
'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere
SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan
FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână
Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare
Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică
Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism
Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor
Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'
VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi
Comentează