Procedură nouă la Spitalul Arad – Compartimentul Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă face operaţii de canal carpian prin tehnica endoscopică

Autor:  Remus Vlad, Redactor

Publicat:  11-07-2024

Actualizat:  11-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Spitalul Judeţean Arad anunţă că, începând din această săptămână, în cadrul Compartimentului Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă se fac operaţii de canal carpian prin tehnica endoscopică.

”Procedura permite pacientului o recuperare postoperatorie mult mai rapidă şi eficientă decât în cazul altor tehnici operatorii ale canalului carpian. Postoperator, pacientul va rămâne cu cicatrici minime, nu va necesita imobilizarea mâinii – mişcările fiind permise din prima zi, iar rata complicaţiilor postoperatorii este mult mai redusă. Deoarece pacientul va resimţi o durere mult mai slabă decât în cazul intervenţiilor clasice, iar cicatricile sunt minime, chirurgul poate opera, ambele mâini, în cadrul aceleiaşi operaţii– dacă este cazul”, au transmis, joi, reprezentanţii Spitalului Judeţean Arad.

Medicul Zsolt Gyori, medic specialist chirurgie plastică, a explicat că este vorba despre o tehnică modernă, care necesită un chirurg cu experienţă în chirurgia mâinii.

”Este o intervenţie minim invazivă, cu protejarea vaselor de sânge, ale nervilor şi tendoanelor de la acest nivel. Un plus pentru pacient constă atât în recuperarea mult mai rapidă, cu mobilizarea mâinii în aceeaşi zi după operaţie, cât şi în faptul că cicatricile sunt mult mai reduse decât în cazul altor tehnici operatorii”, a precizat dr. Zsolt Gyori.

Potrivit specialiştilor, tunelul carpian este un canal îngust, situat la nivelul încheieturii mâinii, prin care trec nervul median şi nouă tendoane, iar sindromul de tunel carpian apare atunci când nervul median este comprimat sau iritat, în zona de trecere prin tunelul carpian.

”În fază incipientă poate să nu fie necesară intervenţia chirurgicală, însă în cazul formelor severe singura variantă de tratament o reprezintă intervenţia chirurgicală clasică sau endoscopică. Sindromul de tunel carpian este o afecţiune medicală destul de des întâlnită în rândul populaţiei, şi se manifestă prin amorţeală şi durere la nivelul mâinii şi antebraţului, putând provoca scăderea de forţă a mâinii. Această afecţiune, cauzată de presiunea exercitată asupra nervului median apare în urma unor traume sau leziuni ale încheieturii mâinii, a artritei reumatoide, a unor dezechilibre ale glandelor tiroidă sau pituitară, a unor boli care determină compresia nervilor, dar o cauză a acesteia poate fi reprezentată chiar şi de dormitul pe încheietura mâinii, îndoite”, au mai transmis medicii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 31 aug 21.13 min

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 2 31 aug la 21.19

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 1 seot

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un raport Eurostat dezvăluie o problemă extrem de gravă a României: Este una dintre cele mai afectate țări din Europa

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

S-a aflat ce ne 'îmbătrânește' inima: Totul pleacă din farfurie. Aceste alimente efectiv o 'torturează', abia mai reușește săraca să bată - spun specialiștii

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

O boală frecventă a copilăriei are un efect total neașteptat pe termen lung: Generează probleme inclusiv în viața de adult

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Acces mai rapid la tratament: Cabinet de Boli Infecțioase, înființat la Spitalul de Pneumoftiziologie Iași

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Experți: Primele orientări standardizate pentru gestionarea bolilor inflamatorii intestinale în sarcină

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Model în Sănătate: 'Vindecarea începe atunci când sufletul își recapătă liniștea și speranța' - Alina Ion, fondatoarea Spitalului 'Sfântul Sava cel Sfințit'

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Inovație medicală: Un stetoscop dotat cu AI poate diagnostica insuficiența cardiacă, bolile de valve și aritmiile în doar 15 secunde

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google