Protest în ziua de doliu național, când Ion Iliescu va fi înmormântat

Autor:  Remus Vlad, Redactor

Publicat:  06-08-2025

Actualizat:  06-08-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  Inquam Photos/ Octav Ganea

În ziua doliului național pentru Ion Iliescu, Comunitatea civică Corupția Ucide va organiza joi, 7 august, un protest în Piața Universității din București.

Protestul, programat pentru ora 19:00, este prezentat ca o formă alternativă de comemorare, dedicată victimelor violențelor din timpul Mineriadei din 13–15 iunie 1990.

Organizatorii critică decizia statului de a marca oficial această zi în onoarea lui Iliescu, despre care afirmă că „a chemat minerii să bată, să violeze și să ucidă cetățeni pașnici”.

Inițiativa include mai multe componente:

Zonă de memorie vie, cu instalații participative, mărturii ale supraviețuitorilor și un „Perete al memoriei” pentru mesaje și obiecte simbolice;

Expresie artistică, prin ateliere, performance-uri dedicate rezistenței civice și un concert acustic;

Dialog și educație civică, prin discuții publice, aprindere de lumânări și minute de zgomot „pentru cei cărora li s-a luat vocea”.

Organizatorii descriu protestul ca pe „un spațiu civic de memorie autentică”, menit să afirme dreptul la adevăr și să onoreze victimele represiunii, într-un moment pe care îl consideră incompatibil cu omagierea celor responsabili pentru evenimentele din iunie 1990.

Ce vor face participanții la protest în Piața Universității

Activități propuse de organizatori:

Zonă de memorie vie:

– Instalație participativă cu mărturii scrise/audio ale supraviețuitorilor mineriardelor

– „Peretele memoriei” – unde participanții pot lăsa mesaje, fotografii, obiecte simbolice

– Lectură publică de nume ale victimelor și momente de reculegere

Expresie creativă și artistică:

– Atelier de postere și bannere cu mesaje despre memorie și justiție

– Performance artistic despre violența de stat și rezistență

– Mic concert acustic cu piese dedicate libertății

Dialog și educație civică:

– Cerc de discuții deschis despre memoria colectivă și responsabilitate istorică

– Aprindere de lumânări pentru victime, nu pentru opresori

– Minute de zgomot (nu de tăcere) – pentru cei cărora li s-a luat vocea

Evenimentul promovează memoria critică și dreptul la adevăr istoric.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
10 feb Știrile Zilei

Cele amai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test te121

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Arrt despre ...

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test nou 1900

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

SZ article 1.1

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test articleee

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

New article

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google