Puiu Haşotti a demisionat din Partidul Naţional Liberal
Sursă foto: stiripesurse.ro
Fostul parlamentar şi ministru al Culturii Puiu Haşotti a demisionat din Partidul Naţional Liberal, spunând că nu poate înţelege unele atitudini politice ale PNL, iar cu altele nu poate fi de acord, menţionând că nu s-a înscris şi nu are de gând să se înscrie într-o altă formaţiune politică.
Citește și: BNR a sancționat două bănci! Una este foarte cunoscută! Cu ce au greșit băncile
Puiu Haşotti a anunţat că a demisionat din PNL, el fiind membru al acestui partid din ianuarie 1990. “Am demisionat deoarece unele atitudini politice ale PNL fie nu le pot înţelege, fie nu sunt de acord cu ele. PNL-ul de astăzi nu mai seamănă cu cel în care m-am înscris eu”, a precizat Puiu Haşotti.
Citește și: De necrezut! Instituția publică din România care nu dorește să admită că e publică
El a mai spus că nu s-a înscris şi nu are de gând să se înscrie într-un alt partid. Puiu Haşotti este membru PNL din ianuarie 1990. În perioada 1994 – 2005, a fost preşedintele PNL Constanţa, iar între 2004-2009 a ocupat funcţia de vicepreşedinte PNL la nivel naţional. Haşotti a fost parlamentar timp de 20 de ani. Între 1996 – 2004 a fost deputat, iar din 2004 până în 2016 a fost senator de Constanţa. De asemenea, în 2012, timp de câteva luni, Puiu Haşotti a ocupat funcţia de ministru al Culturii.
Explorează subiectul
Articole Similare
test 3 32 aug noaptea
Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut
'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere
SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan
FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână
Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare
Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică
Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism
Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor
Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'
VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi
Comentează