PUSL: S-a făcut dreptate: primarul Piedone, achitat

Autor:  Denisa Miron, Colaborator

Publicat:  21-06-2023

Actualizat:  21-06-2023

Article thumbnail

Sursă foto:  PUSL

PUSL: S-a făcut dreptate: primarul Piedone, achitat

Colegii lui Cristian Popescu Piedone din PUSL au salutat achitarea și eliberarea fostului primar al Sectorului 5 al Capitalei, care ar putea chiar reveni în funcție.

Potrivit specialiștilor, casarea deciziei de condamnare în ceea ce îl privește pe Cristian Popescu Piedone i-ar permite acesuia să își reia îndatoririle de primar.

Într-un comunicat de presă umaniștii spun că, într-un stat democratic, oamenii nevinovați nu ar trebui să stea nici măcar o clipă în spatele gratiilor.

„S-a făcut dreptate! Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis azi ca fostul primar al sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone să fie achitat și eliberat din închisoare în Dosarul Colectiv.

Colegii din Partidul Umanist Social Liberal salută decizia și sunt alături de Cristian Popescu Piedone, OMUL  care nu a fost abandonat la greu.

Astfel de cazuri nu ar trebui să se întâmple în niciun stat democratic. De aceea PUSL a lansat campania „STOP ABUZURILOR!”, pentru ca cetățenii acestei țări să fie apărați în fața exceselor făcute de autorități.

Punctul de vedere al PUSL a fost de la bun început că primarul Piedone este nevinovat. A fost o eroare judiciară. Cristian Popescu Piedone a stat în închisoare nevinovat. Este greu de exprimat în cuvinte ce simte un om care este privat de libertate pe nedrept.

”M-au luat... NEVINOVAT. Ca pe un câine m-au chinuit și m-au tăvălit șase ani și jumătate”! Acestea au fost primele cuvinte scrise de Cristian Popescu Piedone în primul său mesaj din închisoare”, transmite PUSL într-un comunicat de presă.

ÎCCJ a admis, miercuri, recursul în casaţie formulat de Popescu Cristian Victor Piedone împotriva deciziei de condamnare în dosarul Colectiv.

Instanța a casat, în parte, decizia atacată, numai în ceea ce priveşte soluţia de condamnare a lui Popescu Cristian Victor Piedone, desfiinţând în aceleaşi limite şi sentinţa penală din 16 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală.

În rejudecare, magistrații Înaltei Curți l-au achitat pe Popescu Cristian Victor Piedone pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, a înlăturat dispoziţia privind obligarea inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone la plata cheltuielilor judiciare către stat și au anulat formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 1897 din data de 16.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală în dosarul nr. 17008/3/2016.

Decizia este definitivă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Politică

test 3 32 aug noaptea

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'

Article Thumbnail
30-08-2025 Politică

VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Ministrul Justiției vorbește despre cheia pentru magistrați incoruptibili: 'Asta e tocmai pentru a-l feri de tot felul de tentaţii'

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google