Raluca Turcan: 'Dispariţia lui Radu Câmpeanu, o mare pierdere pentru PNL'
Sursă foto: stiripesurse.ro
Vicepreşedintele PNL Raluca Turcan, liderul liberalilor sibieni, a declarat, pentru Agerpres, că dispariţia lui Radu Câmpeanu reprezintă o mare pierdere pentru PNL. "Dispariţia lui Radu Câmpeanu reprezintă o mare pierdere pentru PNL. Radu Câmpeanu a fost un liberal autentic, un om care toată viaţa lui a militat pentru libertate, democraţie, parcurs european pentru ţara noastră. Dumnezeu să-l odihnească!", a afirmat Raluca Turcan.
Radu Câmpeanu a murit miercuri la vârsta de 94 de ani. "Anunţăm cu mâhnire în suflet că seniorul liberal Radu Câmpeanu a încetat astăzi din viaţă. Rămâne în inimile noastre ca primul preşedinte al partidului după 1989, cel care a reînfiinţat PNL după cumplita perioadă comunistă şi anii petrecuţi în închisoare ca deţinut politic. Suntem cu toţii alături de familia îndoliată", se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a PNL.
Explorează subiectul
Articole Similare
test 3 32 aug noaptea
Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut
'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere
SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan
FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână
Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare
Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică
Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism
Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor
Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'
VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi
Comentează