Raport CONTROVERSAT - Deţinuţii pot 'cumpăra' zile libere contra remuneraţiei
Sursă foto: stiripesurse.ro
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, raportul final asupra Legii privind executarea pedepselor, care oferă posibilitatea eliberării anticipate pentru condiţii inumane de detenţie, adăugând un amendament prin care persoanele care renunţă la remuneraţia pentru munca prestată în penitenciar vor putea beneficia de zile libere suplimentar, informează news.ro.
Amendamentele discutate, miercuri, se referă în special la dreptul la muncă al deţinuţilor. Astfel, se oferă sporuri suplimentare pentru eliberare deţinuţilor care prestează muncă remunerată, neremunerată şi pe timp de noapte.
SUA au declarat RĂZBOI COMERCIAL Canadei: Declarațiile lui Donald Trump și Justin Trudeau
Faţă de legea în vigoare, deţinuţii care prestează muncă remunerată vor beneficia de 4 zile considerate executate pentru trei zile de muncă (un plus de 2,5 zile libere la 30 muncite, faţă de legea în vigoare), deţinuţii care prestează muncă neremunerată vor beneficia de 3 zile reduse din pedeapsă pentru fiecare 2 muncite (un plus de 5 zile la 30 de zile muncite faţă de legea în vigoare), iar deţinuţii care muncesc pe timp de noapte vor avea două zile reduse dintr-una muncită (un plus de 15 zile la 30 de nopţi lucrate faţă de legea în vigoare).
Marea problemă a României, în atenția lui Sorin Grindeanu: 'NU avem timp de pierdut'
Un amendament depus de deputatul UDMR Marton Arpad prevede posibilitatea "cumpărării" de zile libere în plus, prin renunţarea la remuneraţie. Astfel, în forma actuală a legii, un deţinut care desfăşoară muncă remunerată primeşte 40% din venit, iar 60% va merge către penitenciar. Potrivit amendamentului, dacă deţinutul renunţă la 40% din remuneraţie, respectiv cota care îi revine potrivit legii, poate fi încadrat la capitolul "muncă neremunerată", unde sporul de zile considerate executate pentru zilele muncite este mai mare.
În termen de două luni de la publicarea legii în Monitorul Oficial, penitenciarele vor trebui clasificate în funcţie de condiţiile de detenţie, iar în termen de patru luni de la publicare va trebui făcut istoricul fiecărui deţinut şi a condiţiilor în care a fost închis, pentru a se putea calcula zilele care vor fi reduse din pedeapsă.
Legea se aplică pentru persoanele întemniţate începând din 2012, de când a venit prima decizie-pilot a CEDO privind condiţiile din penitenciare.
Iniţiativa a fost adoptată cu 15 voturi "pentru" şi un vot împotrivă. Reprezentanţii PNL au lipsit de la şedinţă, iar din partea USR a participat doar deputatul Silviu Dehelean.
Proiectul va ajunge săptămâna viitoare la votul final al Camerei Deputaţilor.
Explorează subiectul
Articole Similare
test 3 32 aug noaptea
Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut
'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere
SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan
FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână
Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare
Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică
Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism
Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor
Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'
VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi
Comentează