Raport DEVASTATOR al Curţii de Conturi. România, pe ULTIMUL loc în UE la investiţii în sănătate

Autor:  Alexandra-Maria Cioroianu

Publicat:  12-07-2017

Actualizat:  12-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Sistemul sanitar din România, la pământ! Asta se arată într-un raport al Curţii de Conturi care a analizat recent modul în care Ministerul Sănătăţii a făcut investiţii în unităţile sanitare.

Potrivit raportului citat de ziarul Gândul, în perioada 2011-2015, ţara noastră s-a situat pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte cheltuielile pentru sănătate. Situaţia nu este însă mai roz nici când ne uităm la clasamentul mondial al investiţiilor în sistemul sanitar. Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, suntem depăşiţi de ţări precum Surinam, Cambodgia, Belarus sau Albania.

Din raportul Curţii de Conturi rezultă că în perioada 2011-2015, Ministerul Sănătăţii a alocat prin transferul de fonduri din bugetul de stat precum şi din venituri proprii pentru dezvoltarea infrastructurii în sănătate, respectiv pentru achiziţia de aparatură medicală, consolidări/modernizări şi pentru reparaţii capitale, aproximativ 5.071 mii lei pentru fiecare din cele 375 spitale publice existente. Raportat la numărul de locuitori publicat de Institutul Naţional de Statistică pentru perioada 2011-2015, a rezultat faptul că Ministerul Sănătăţii a alocat în medie pentru dezvoltarea infrastructurii în sănătate, aproximativ 95 lei/locuitor.

Potrivit statisticilor europene, România a ajuns astfel să fie pe ultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, cu date care arată că ţara noastră a cheltuit pentru sănătate echivalentul a 5,5% - 5,6% din PIB.

Citeşte şi: Decizie de ULTIMĂ ORĂ în cazul 'Malaxa'. Fostul manager al spitalului SCAPĂ de puşcărie

De asemenea, potrivit datelor publicate de OMS, cu 5,6% din PIB în anul 2014, România continua să se plaseze printre ultimele locuri în clasamentul lumii la capitolul cheltuieli cu sănătatea fiind devansată de ţări precum Suriname, Cambodgia, Belarus sau Albania.

Datele existente la nivelul UE arată că România se situează pe penultimul loc din Uniune în ceea ce priveşte disponibilitatea tehnologiei de imagistică medicală în spitale. Lipsa aparaturii medicale corespunzătoare conduce la creşterea riscului de deces în cazul pacienţilor al căror tratament este direct dependent de analizele respective.

"Deşi România a ratificat încă din anul 2014 un acord de împrumut cu Banca Mondială în valoare de 250 milioane de euro strict pentru programul oncologic şi pentru radioterapie, Ministerul Sănătăţii nu a utilizat fonduri din acest împrumut în condiţiile în care cu aparatele de radioterapie existente nu se poate asigura un tratament adecvat pentru toţi bolnavii diagnosticaţi anual cu o formă de cancer", se arată în raportul Curţii de Conturi.

Citeşte şi: Dragnea şi Dosarul 'Brazilia', în atenţia AUTORITĂŢILOR braziliene.Anchetă de AMPLOARE a jurnaliştilor .

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 31 aug 21.13 min

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 2 31 aug la 21.19

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 1 seot

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un raport Eurostat dezvăluie o problemă extrem de gravă a României: Este una dintre cele mai afectate țări din Europa

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

S-a aflat ce ne 'îmbătrânește' inima: Totul pleacă din farfurie. Aceste alimente efectiv o 'torturează', abia mai reușește săraca să bată - spun specialiștii

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

O boală frecventă a copilăriei are un efect total neașteptat pe termen lung: Generează probleme inclusiv în viața de adult

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Acces mai rapid la tratament: Cabinet de Boli Infecțioase, înființat la Spitalul de Pneumoftiziologie Iași

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Experți: Primele orientări standardizate pentru gestionarea bolilor inflamatorii intestinale în sarcină

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Model în Sănătate: 'Vindecarea începe atunci când sufletul își recapătă liniștea și speranța' - Alina Ion, fondatoarea Spitalului 'Sfântul Sava cel Sfințit'

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Inovație medicală: Un stetoscop dotat cu AI poate diagnostica insuficiența cardiacă, bolile de valve și aritmiile în doar 15 secunde

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover