Războiul din Ucraina şi pandemia vor urgenta tranziţia energetică a Europei
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Majoritatea ţărilor membre ale Uniunii Europene şi-au extins planurile privind energiile regenerabile începând din 2020, ceea ce le va permite să îşi reducă utilizarea combustibililor fosili la finalul acestui deceniu, în condiţiile în care criza energetică şi pandemia au impulsionat şi nu deraiat tranziţia lor energetică, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Potrivit unui studiu publicat joi, creşterea costurilor cu energia şi şocurile de aprovizionare declanşate de invadarea Ucrainei de către Rusia au determinat unele ţări să ardă mai mult cărbune şi să cumpere gaze naturale din alte surse decât Rusia, ceea ce a creat îngrijorări că aceste evoluţii vor submina eforturile destinate combaterii schimbărilor climatice.
Însă, o analiză a politicilor climatice ale state membre arată că, pe termen lung, ar putea să se întâmple exact invers.
Din cele 27 de state membre, 17 ţări şi-au majorat planurile privind creşterea ponderii energiilor regenerabile începând din 2020, susţine studiul realizat de centrele de reflexie Ember şi Centre for Research and Clean Air. Dacă vor fi puse în practică, cele mai recente planuri ale statelor membre vor face ca în 2030 aproximativ 63% din electricitatea din UE să fie produsă din surse regenerabile, comparativ cu 55% cât se prevedea în politicile lor din 2019, susţin cercetătorii. Asta ar însemna o diminuarea a capacităţilor de producţie de electricitate pe bază de combustibili fosili în UE până la 595 Terawaţi oră în 2030, de la 1.069 Terawaţi oră în 2021.
"Europa nu se întoarce la cărbune şi gaze naturale pentru a-şi asigura securitatea, în realitate se întâmplă exact invers. Ţările îşi accelerează planurile privind energiile regenerabile", susţine Pawel Czyzak, analist la Ember.
Germania şi Ţările de Jos şi-au majorat obiectivele privind energiile regenerabile în acest an, în timp ce o serie de ţări precum Austria, Grecia şi Irlanda şi le-au majorat pe ale lor încă din 2020. Bulgaria, Croaţia şi Slovenia şi alte state membre au fixat date pentru abandonarea cărbunelui iar Franţa a oferit subvenţii pentru încălzirea locuinţelor pe bază de energie regenerabilă.
Toate aceste planuri naţionale au venit înainte de planurile proprii ale Uniunii Europene, prezentate luna trecută de Executivul comunitar, care prevăd majorarea investiţiilor în regenerabile şi economisirea energiei pentru a reduce dependenţa blocului comunitar de combustibilii fosili din Rusia.
Cu toate acesta, alţi cercetări avertizează că planurile guvernelor europene de a lansa noi proiecte în domeniul gazelor naturale ar putea submina acest eforturi verzi, în timp ce multe state nu au dat prioritate investiţiilor verzi în cheltuieile lor după pandemia de COVID-19.

Explorează subiectul
Articole Similare
30-08-2025
Știrile Zilei
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
30-08-2025
Știrile Zilei
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
30-08-2025
Economie
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
30-08-2025
Știrile Zilei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
30-08-2025
Știrile Zilei
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
30-08-2025
Știrile Zilei
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
30-08-2025
Economie
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
30-08-2025
Știrile Zilei
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
30-08-2025
Știrile Zilei
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
30-08-2025
Economie
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
30-08-2025
Externe
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
30-08-2025
Externe
Comentează