Razie de amploare în Sinteşti - Au fost vizate protecţia mediului, sustragerea de energie, combaterea evaziunii fiscale

Autor:  Cătălin Lupășteanu

Publicat:  23-02-2022

Actualizat:  23-02-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  Mediafax

Autorităţile au făcut, miercuri, o razie de amploare în Sinteşti, judeţul Ilfov, fiind vizate protecţia mediului, sustragerea de energie, combaterea evaziunii fiscale, circulaţia pe drumurile publice şi depistarea persoanelor urmărite. S-au constatat cinci infracţiuni şi s-au dat zeci de amenzi, potrivit news.ro.

”Comisariatul Judeţean Ilfov al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) a descins, din nou, azi, în satul Sinteşti, din comuna Vidra, judeţul Ilfov, în cadrul unei acţiuni comune la care au participat 14 reprezentanţi ai Gărzii de Mediu, 72 de poliţişti din cadrul structurilor subordonate Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov de la diferite structuri (ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, acţiuni speciale), inclusiv 4 unităţi canine, 15 jandarmi de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Ilfov şi 24 de lucrători Enel Muntenia Sud”, a transmis, miercuri, Garda de Mediu.

Sursa citată a precizat că echipele de intervenţie şi de control au acţionat pentru prevenirea/ constatarea încălcării legislaţiei privind protecţia mediului, sustragerea de energie, combaterea evaziunii fiscale, circulaţia pe drumurile publice şi depistarea persoanelor urmărite.

”Pentru problemele constatate, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au aplicat cinci sancţiuni principale, în cuantum total de 140.000 lei şi o sancţiune complementară de suspendare a activităţii”, a declarat comisarul sef adjunct al GNM, Alexandru Cacoveanu.

Potrivit sursei citate, a fost aplicată o sancţiune de 60.000 lei unei persoane Juridice - SC ECO SILVER SRL, com Vidra, str Principala 371, jud Ilfov. De asemenea, s-a dispus sistarea activităţii.

S-au mai dat 4 sancţiuni pentru abateri la regimul deşeurilor, aplicate în baza OUG 92/2021, aplicate la 4 persoane fizice, în cuantum de 20.000 lei fiecare.

În plus, s-au constatat 5 infracţiuni (furt energie).

Sute de persoane au fost legitimate. S-au mai aplicat 68 contravenţii în valoare de 156.750 lei (20 potrivit legii 55/2020, 43 potrivit OUG 195/2002, 1 potrivit OUG 195/2005 si 4 pentru abateri la OUG 92/2021).

Au fost reţinute 7 certificate de înmatriculare şi un permis de conducere.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google