Reacția unui șef de CJ, după ce ministrul Cseke Attila a cerut desființarea funcțiilor de viceprimari din localitățile cu mai puțin de 1.500 de locuitori

Autor:  Remus Vlad, Redactor

Publicat:  24-06-2025

Actualizat:  24-06-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  sibiuindependent.ro

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, consideră că o posibilă desfiinţare a funcţiei de viceprimar în localităţile cu mai puţin de 1.500 de locuitori trebuie să ţină cont de realităţile fiecărei comunităţi.

"Discuţia privind o posibilă desfiinţare a funcţiei de viceprimar în comunele cu sub 1.500 de locuitori este, în acest moment, o ipoteză care nu a fost confirmată oficial de coaliţia de guvernare. Eficientizarea administraţiei publice este, fără îndoială, necesară.

Dar o astfel de reformă trebuie să aibă la bază soluţii bine fundamentate, construite de cei care deţin toate informaţiile relevante şi au atribuţii instituţionale în acest sens. Cred că este esenţial ca analiza să ţină cont şi de specificul activităţii autorităţilor locale, care gestionează realităţi diferite, în funcţie de teritoriu, resurse şi provocările proprii fiecărei comunităţi", a declarat marţi, pentru AGERPRES, Daniela Cîmpean.

În judeţul Sibiu există nouă comune cu o populaţie mai mică de 1.500 de locuitori

În judeţul Sibiu există nouă comune cu o populaţie mai mică de 1.500 de locuitori: Râu Sadului (564), Ludoş (623), Bruiu (953), Marpod (1045), Mihăileni (1135), Cârţa (1229), Apoldu de Jos (1239), Tilişca (1370), Cârţişoara (1380).

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat luni că administraţiile publice locale şi centrale trebuie eficientizate iar funcţia de viceprimar trebuie desfiinţată în unităţile administrativ-teritoriale care au sub 1.500 de locuitori. Măsura este menţionată şi în programul de guvernare şi ar urma să fie adoptată în acest an pentru a intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Politică

test 3 32 aug noaptea

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'

Article Thumbnail
30-08-2025 Politică

VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Ministrul Justiției vorbește despre cheia pentru magistrați incoruptibili: 'Asta e tocmai pentru a-l feri de tot felul de tentaţii'

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google